Anca Dumitra este în culmea fericirii de când a aflat că este însărcinată cu primul copil. Actrița a făcut o serie de declarații referitoare la sarcina ei și problemele cu care s-a confruntat în primul trimestru.
Anca Dumitra și soțul ei, Manfred Spendier, formează un cuplu discret și își trăiesc povestea de iubire departe de ochii publicului, în ciuda notorietății de care se bucură actrița. Anca Dumitra, alias Gianina din "Las Fierbinți", și partenerul ei se pregătesc intens pentru momentul în care își vor ține copilul în brațe.
Vedeta este însărcinată în aproape șase luni și este fericită că a depășit cu bine primul trimestru, care a venit cu grețuri. Conform spuselor sale, bruneta se simte bine acum și i-a revenit pofta de mâncare.
”Mă simt foarte bine. Nu am nicio problemă, nicio treabă, nicio greață, trimestrul doi. Trimestrul unu a fost un pic dificil, dar nu ceva exagerat, au fost mici grețuri, dar acum totul este foarte bine.
Am energie, am poftă de mâncare. (...) Am fost împreună (n.r. ea și soțul ei la control). Cumva bănuiam ceva, am vrut să am certitudinea, astfel încât am făcut testul. Am zis că țin secret până la ziua lui de naștere, urma să fie în câteva zile. Dar nu am putut, eu de obicei nu prea pot să țin secrete”, a declarat Anca Dumitra.
Anca Dumitra s-a căsătorit religios, în secret, cu alesul inimii ei, Manfred Spendier:" Ne asemănăm destul de mult”
Luna aprilie pare că are o semnificație specială pentru Anca Dumitra și soțul ei, Manfred Spendier.
Cei doi au spus cel mai hotărât și sincer „DA” din viața lor pe 18 decembrie 2022, iar pe 30 aprilie 2023, au devenit o familie și în fața lui Dumnezeu. În toată această perioadă, partenerul ei mai mare cu 11 ani decât ea, care nu are legătură cu lumea mondenă, și-a dorit să rămână departe de tot ceea ce înseamnă showbiz.
„Vă spun eu, vorba aceea din politică, merge bine totul. Suntem de ceva timp. Ceva ani, ceva timp. Eu sunt destul de discretă așa și totuși surprinzătoare. Dar nu știu ce să zic, decât enjoy the time. Nu sunt foarte confortabilă în postura de a mărturisi așa chestii personale. În confortul casei suntem amândoi dezinhibați, nu există timiditate acolo. Însă, în societate, da, se poate poate ca el să fie un pic mai timid. Eu sunt mai vulcanică, cred. Ne asemănăm destul de mult”, declara Anca Dumitra, în cadrul unei emisiuni TV.
Mihai Albu a primit un diagnostic dur, în urma unui control de rutină. Medicii i-au comunicat că suferă de cancer și a fost supus unei operații de urgență.
Marian Cozma a făcut un adevărat spectacol, stârnind numeroase reacții cu interpretarea sa: "Este extrem de narural, spontan și de o modestie rară". Imagini de senzație de la eveniment!