Un tânăr șofer de 21 de ani a reușit „performanța” de a primi în doar o noapte 15 amenzi. Șoferul din Mureș nu mai are voie să conducă pe drumurile publice din România timp de 420 de zile după ce a manifestat un comportament agresiv, potrivit declarațiilor polițiștilor.
Se pare că șoferul nu a vrut să oprească în momentul în care a fost avertizat de oamenii legii, așa că a fost sancționat cu „11.890 de lei, fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România de 420 de zile şi reţinerea certificatului de înmatriculare a autoturismului”, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş într-un comunicat citat de Agerpres.
Citeste si: Dimineața Nebună. Misterul bursucului aparut intr-o parcare din Bucuresti. AUDIO
Ora 02:34 Piaţa Trandafirilor: nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier; nerespectarea regulilor privind mersul cu spatele; nepurtarea centurii de siguranţă; neoprirea la semnalul regulamentar al poliţiştilor. Valoarea totală a sancţiunilor: 1.640
Ora 02:34 strada Ştefan cel Mare- Bld.1 Decembrie 1918: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare. Valoare totală a sancţiunilor: 1.160 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Ora 02:35 strada Buday Nagy Antal: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare.
Ora 02:35 pe Calea Sighişoarei intersecţie cu strada Pomicultorilor: nerespectarea obligaţiei de oprire la apropierea şi la trecerea autospecialei cu regim prioritar care avea în funcţiune semnalele speciale luminoase şi acustice în funcţiune din care a rezultat un accident cu pagube materiale; nerespectarea obligaţiei de a transcrie transmiterea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la înstrăinarea autoturismului. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 4.060 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, totodată şi reţinerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.
Ora 02:36, pe Calea Sighişoarei, tânărul a fost sancţionat pentru circulaţia pe sensul opus de deplasare cu 1.160 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Ora 02:38, pe strada Sârguinţei: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancţiunilor: 1.450 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Ora 02:40, strada Cernavodă: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancţiunilor: 1.160 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit Digi 24.
Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mishu și Cosmin în Dimineața Nebună .