Cântecul păsărilor este benefic pentru o bună menținere a sănătății mintale, spun cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană și de la Universitätsklinikum Hamburg-Eppendorf (UKE), scrie Descoperă .
Citeste si: Dimineața Nebună. Un bărbat a mușcat un câine! Motivul pentru care a recurs la acest gest. Audio
Cercetătorii au realizat un experiment online cu 295 de participanți care au auzit timp de șase minute fie de zgomot tipic din trafic, fie de cântece de păsări, cu un număr diferit de sunete de trafic sau de cântece de păsări. Înainte și după ascultarea clipurilor audio, participanții au completat chestionare de evaluare a sănătății lor mintale și au efectuat teste cognitive.
„Fiecare persoană are anumite dispoziții psihologice. Oamenii sănătoși pot experimenta și gânduri anxioase sau percepții paranoide temporare. Chestionarele ne permit să identificăm tendințele oamenilor fără ca aceștia să aibă un diagnostic de depresie, anxietate și paranoia și să investigăm efectul sunetelor păsărilor sau ale traficului asupra acestor tendințe”, spune Emil Stobbe, prim autor al studiului, de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană.
Cercetătorii spun că ciripitul păsărilor sunt un indiciu al unui mediu natural pentru creier și distrage atenția de la factorii de stres care altfel ar putea semnala o amenințare acută.
„Cântecul păsărilor ar putea fi folosit și pentru prevenirea tulburărilor mintale. Ascultarea unui CD audio ar fi o intervenție simplă, ușor accesibilă. Dar dacă am putea deja să arătăm astfel de efecte într-un experiment online efectuat de participanți pe computer, putem presupune că efectele sunt chiar mai puternice în aer liber în natură”, spune Stobbe.
Despre acest subiect au discutat și Mishu și Cosmin în Dimineața Nebună .