Close sidebar
Stiri mondene

”Dacă era scena mea aș fi oprit spectacolul” Tudor Chirilă a răbufnit la adresa spectatorilor care folosesc telefonul în timpul unei piese de teatru, deși acest lucru este interzis

Tudor Chiril, despre educație [Sursa foto: Hepta]

Tudor Chirilă a povestit despre o situație neplăcută pe care a întâmpinat-o la un spectacol. Actorul a tras un semnal de alarmă pentru cei care nu respectă regulile de teatru.


In articol:

Tudor Chirilă a adus în atenția publicului, printr-o postare pe Facebook, o situație neplăcută legată de lipsa de apreciere din partea unui spectator, întâmpinată în timpul spectacolului "Căsătoria" la Teatrul de Comedie.

Actorul a subliniat că teatrul nu trebuie confundat cu cinematograful, fiind un spațiu unde există o conexiune directă și reciprocă între public și actori, diferită de experiența pasivă oferită de vizionarea unui film.

”Dă-l dracu’ de telelefon, băi nene, nu e nevoie să spui lumii că ai fost la teatru”

Tudor Chirilă face parte din distribuția spectacolului "Căsătoria" regizat de Andrei şi Andreea Grosu, alături de Mirela Zeţa, Liviu Pintileasa, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleţ, Smaranda Caragea, Silviu Debu.

Actorul a mărturisit că a întâmpinat o situație neplăcută în timpul piesei de teatru și a răbufnit la adresa spectatorilor care folosesc telefonul în timpul spectacolului, deși acest lucru este interzis. El le-a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare. ”Telefoanele mobile au apărut la noi prin 96. De atunci au trecut 28 de ani și ele încă mai sună în sala de spectacol. Cum s-a întâmplat aseară la Căsătoria la Teatrul de Comedie. Probabil că dacă era scena mea aș fi oprit spectacolul. Măcar pentru a-l face să înțeleagă pe proprietar cât de nasol e pentru un actor să-i fie întreruptă concentrarea. Aș mai adăuga că vedem fețele luminate de ecrane, că vedem, fără să ne dorim asta, telefoanele îndreptate spre noi filmându-ne și aș zice că e urât, urât rău. Teatrul nu e cinematogaf. Teatrul e un loc în care publicul se conectează cu actorii și invers.
Conexiunea asta este fragilă, firavă, ușor de frânt. Dă-l dracu’ de telelefon, băi nene, nu e nevoie să spui lumii că ai fost la teatru. Sau nu, poți s-o spui, nu mai tre’ s-o și arăți. Poate în seara asta avem mai mult noroc. Tot la Comedie, tot la Căsătoria.”
, a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

Tudor Chirilă face parte din distribuția spectacolului "Căsătoria"
Tudor Chirilă face parte din distribuția spectacolului "Căsătoria"[Sursa foto: Facebook Tudor Chirilă ]

Citește și: "Ai terminat? Ne-ai cam obosit un pic". Discuție aprinsă între Horia Brenciu și Tudor Chirilă. De la ce au pornit tensiunile

Folosirea telefoanelor în timpul spectacolelor, interzisă

Teatrul de Comedie îi rogă pe spectatori să nu facă poze sau să filmeze pe durata pieselor de teatru. "Din respect pentru artişti şi pentru a evita situaţiile neplăcute, vă rugăm să fiţi punctuali. De asemenea vă rugăm să nu folosiţi telefoanele mobile pe durata desfăşurării spectacolelor. Este interzisă folosirea în sălile de spectacole a aparatelor de fotografiat, precum şi a celor de înregistrat audio sau video.", este mesajul publicat pe site-ul Teatrului de Comedie.

Citește și: ”Nu poate garanta iubire nesfârșită” Motivul pentru care Tudor Chirilă nu se căsătorește cu Iulia, femeia cu care are o relație de 11 ani