Carmen Tănase, marea doamnă a teatrului românesc, în cei peste 40 de ani de carieră a interpretat numeroase roluri, atât pe scena teatrului, cât și în producțiile de televiziune. Recent, celebra actriță a mărturisit cât câștigă Carmen Tănase la teatru.
Cât câștigă Carmen Tănase la teatru
Carmen Tănase are 62 de ani și este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film. Ea este o femeie care nu se ascunde după deget și spune lucrurilor pe nume ori de câte ori are ocazia. Recent, aceasta a acordat un interviu, în care a dezvăluit ce salariu câștigă la teatru. Actrița a mărturisit că salariul său este de 7200 de lei, echivalentul a 1300 de euro.
La salariul încasat se adaugă și alte venituri din partea teatrului privat. ”Nu știu debutanții, dar eu sunt actor categoria 1A, și am 7200 de lei, asta înseamnă 5000 de lei înseamnă 1000 de euro, deci cam 1300 de euro. Ăsta e salariul de la teatrul unde am cartea de muncă, dacă jos sau nu, eu tot iau salariul ăsta. Eu joc foarte mult în privat. Ce joc la teatru privat, nu are legătură cu salariu, ăla e alt venit.
Nu știu actorii de film cât sunt plătiți, aud doar ”Să știți că nu prea avem bani”, cred că la serial e mult mai bine. Depinde, unele televiziuni plătesc pe episod difuzat, altele pe ziua de filmare, uneori ai zile garantate, alteori nu ai, depinde de contract, sumele nu pot să le spun pentru că sunt confidențiale. Depinde cât filmează actorul, de box office.”, a spus Carmen Tănase, în cadrul podcastului Galben.
Carmen Tănase a mărturisit că nu are nimic împotriva operațiilor estetice, atât timp cât vrei să repari ceva care nu îți place, dar nu este de acord cu persoanele care își schimbă înfățișare și ajung să arate la fel ca alte persoane. ”Nu am nimic împotriva lor, nu am nimic împotriva nimănui, dar când vrei să repari ceva, uite, cum aș fi eu, am încercat să îmi repar nasul care este strâmb, n-am reușit, s-a strâmbat mai rău decât era. Dacă ție ți-a dat Dumnezeu ochi frumoși, gură frumoasă, ce te apuci să te modifici? De ce te modifici? Semeni cu cealaltă care s-a modificat.”, a mai spus celebra actriță.