Dan Bordeianu și Adela Popescu au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc în urmă cu aproape 2 decenii. Cei doi s-au apropiat pe platourile de filmare ale primei telenovele românești, iar povestea lor de iubire a fost urmărită îndeapropape de public. Cu toate acestea, relația lor a ajuns la final când toată lumea se aștepta mai puțin. Acum, actorul a vorbit deschis despre despărțirea de Adela Popescu, dezvăluid motivul care a dus la separare. Iată declarațiile acestuia.
Dan Bordeianu și Adela Popescu s-au despărțit în urmă cu mulți ani, iar acum și-au refăcut viețile alături de alți parteneri, au copii și par împliniți pe toate planurile. Celebrul actor a vorbit recent despre începuturile relației cu Adela Popescu, dezvăluid și motivul despărțirii lor.
„Adela nu era actriță, nu avea experiență deloc, dar talent – gârlă! Și avea o calitate extraordinară, învăța foarte ușor și foarte repede. Era naturală, era firească. Și reacționa! Te ajută foarte mult partenerul care reacționează firesc.
Dan Bordeianu a povestit recent și despre castingul care i-a schimbat viața. El a dat o probă la teatrul Nottara și pentru că a demonstrat că este serios a fost angajat. Ulterior, au urmat rolurile din serialele de televiziune, care au adus și mai multe schimbări în viața lui. În cele din urmă, actorul a decis să renunțe, deoarece muncea foarte mult și nu se mai regăsea în acea lume. „Viața mea s-a schimbat într-o zi, când am dat o probă la teatrul Nottara și am luat proba respectivă. Și am intrat în spectacol și am fost băiat serios și după aceea m-au angajat. Abia apoi am mai dat un casting și am început povestea cu telenovelele. Noi nu proiectam ce urma să se întâmple. Nu știam la ce să ne raportăm, că nu existase altceva. Eram într-o seară în Green Hours cu Dorian Boguță – Eu dădusem un casting și l-am luat. Oamenii mi-au oferit un rol și niște bănuți – Nu mi-am pus problema că telenovelă, că serial. Doar că, în seara aia, stăteam la o bere, la Green, și îi zic lui Doru: Băi, sigur, în momentul în care o să apară chestia asta pe post, jumătate dintre oamenii care ne întâlnim aici nu o să mă mai salute. Exact așa s-a întâmplat. Jur. Pe mine asta m-a durut atunci, că nu venea nimeni să te întrebe. Eu am dispărut din mediul ăla pentru că munceam foarte mult. Filmam 15-16 ore pe zi. Șapte zile pe săptămână, trei ani de zile”, a mai spus Dan Bordeianu.