Dan Bordeianu a devenit cunoscut după rolurile din telenovelele "Numai Iubirea" și "Lacrimi de iubire", acum mai bine de 20 de ani. După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, el s-a mutat la țară în urmă cu mai bine de 10 ani alături de soția și cei doi copii ai săi.
Chiar dacă a ieșit din lumina refelectoarelor, actorul nu a renunțat la teatru, marea lui iubire, motiv pentru care, în urmă cu ceva timp, venea destul de des în Capitală pentru repetiții, dar și pentru reprezentațiile de pe scena Teatrului Nottara.
„Cu fabuloasa mea soţie, Teodora, cu magnifica mea fiică, Maria, cu cea mai relaxată fiinţă de pe pământ, motanul Ariel – şi el salvat de la moarte precum lemnele mele. Îmi place casa noastră de la Brăneşti. A fost iniţial construită de tata, între 1980 şi 1990. Încet, piatră cu piatră. Tata s-a stins în 1997, dar eu am refuzat să o vindem, chiar dacă sora mea şi mama parcă asta voiau.
Dan Bordeianu recunoaște că viața la țară îi priește, iar traiul autentic pare să-i fi readus pofta de viață și simte cum este mult mai conectat cu prezentul și natura.
Citește și: Dan Bordeianu, motivul pentru care a renunțat la telenovele: ”Am plecat dintr-un sistem în care...”
„Ritmul se schimbă, liniștea interioară se schimbă. La țară, nu te mai uiți mai întâi pe telefonul mobil să vezi dacă plouă, sigur că fac și eu asta, dar înainte să o fac mă uit la cer. Statul la țară îți oferă mai mult timp să te asculți pe tine și te ajută să te raportezi continuu la frunză, la vânt, la soare, la nori. E un lucru bun că sunt mai conectat nu neapărat cu natura, ci cu prezentul”, a mai spus Dan Bordeianu.
După ce a renunțat să mai joace în telenovele, vedeta a mărturisit că nu s-a visat niciodată făcând această meserie. Într-un interviu mai vechi, acesta susținea că nu a făcut niciun sacrificiu în carieră, având în vedere că a făcut totul din suflet și nu a simțit că renunță la ceva.
"Habar n-am, din întâmplare. Am ajuns să joc din întâmplare și așa mi-a și plăcut. Nu știu dacă mi-a plăcut atunci sau când mi-am dat seama că sunt bun la asta. Nu am visat să mă fac actor, pur și simplu s-a întâmplat. Relația cu meseria mea este serioasă, dar sunt destul de relaxat. De 2, 3 ori pe an spun că mă las de actorie și poate de aia îmi ies lucrurile, că nu mă crispez. Când eram mic voiam să mă fac electrician. Apoi ingineri spațial, pilot de navă, am dat și la Drept, dar în anul întâi mi-am dat seama că nu-i bine, erau prea grele materiile', a spus Dan Bordeianu, în urmă cu ceva timp.