Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur formează o familie de aproximativ 18 ani de zile. Cuplul se află deseori în atenția publicului larg. Mulți români o cunosc pe Dana Nălbaru prin prisma carierei muzicale pe care și-a construit-o pe vremea când făcea parte din trupa Hi Q.
„Numele prăjiturilor este un acronim și reprezintă asocierea celor două prenume ale Danei Nălbaru.
Fosta solistă de la Hi-Q este suținută în business-ul cu bomboane pentru adulți de către soțul ei, Dragoș Bucur. Actorul a spus că soția sa a venit cu ideea unei afaceri cu bomboane rafinate, în timpul unei călătorii în Danemarca.
„În timpul unei vacanțe în Danemarca, Danei i-a venit ideea creării unei colecții deosebite de bomboane pentru oameni și locuri dragi, pentru că felul în care te simți într-un anumit loc se transformă în amintiri prețioase pentru fiecare dintre noi. Cred că o cutie deosebită de bomboane este un mod perfect de a-i spune unei persoane cât de importantă este pentru tine și în același timp îi amintește că nu o vei uita niciodată', spunea Dragoș Bucur, în comunicatul de presă de la lansare.
Deserturile de lux comercializate de familia Bucur-Nălbaru au prețuri care reflectă calitatea. O cutie de 90 de grame de bomboane fine din cofetăria Danei Nălbaru costă 29 de lei și poate ajunge până la 59 de lei, pentru o cutie de 200 de grame. Ursuleții cu prosecco și foiță de aur costă 49 de lei cutia de 85 de grame, potrivit prețurilor afișate în magazinul online.
„Torturile se bucură deja de succes în rândul iubitorilor de dulciuri fine, acum a venit rândul să prezint consumatorilor de bomboane acest concept nou în România, de dulciuri pentru adulți, care a luat naștere în urma călătoriilor noastre prin lume”, mai spunea Dana Nălbaru, la vremea respectivă.
Amintim că în 2003, Dana Nălbaru ieșit din trupa HI-Q, înființată în 1996, și în care a cunoscut un succes fulminant alături de Mihai Sturzu și Florin Grozea. Soția lui Dragoș Bucur își dorea o carieră solo la acea vreme, iar băieții au înlocuit-o cu Nicoleta Drăgan. După șase ani de colaborare, în locul Nicoletei Drăgan a venit Anya (Ana Buxai), pentru o perioadă de doi ani.