Dana Roba își revine încet, încet și face eforturi uriașe pentru a duce o viață cât mai aproape de normalitate. Soţul vedetei se află în continuare în spatele gratiilor, iar în urmă cu o zi, cei doi ar fi trebuit să se întâlnească pentru prima dată, în faţa judecătorilor.
”Urmează să am o întâlnire foarte importantă cu fostul soț și avocații noștri în fața procurorului, trebuia să fie mâine, doar că eu momentan nu pot să mă prezint pentru că eu nu dorm, căci după ce am fost maltratată și bătută, eu nu pot să dorm toată noaptea și imaginează-ți să stai toată noaptea, noroc că ascult predici, îmi pun muzică creștină, asta e activitatea mea de noapte, iar pe la 6-7 reușesc și eu să adorm până la vreo 1.
Dana Roba a menționat și întrebările pe care vrea să le i le adreseze agresorului ei.
„Întrebările mele le voi transmite prin domnul procuror, nu îmi doresc să vorbesc cu el nici măcar un cuvânt, nu vreau să-i zic nimic eu personal și dacă vreau să-l întreb ceva o să-i transmit domnului procuror: <<Vă rog frumos să-l întrebați pe fostul meu soț dacă nu s-a gândit că mama copiilor săi e cea mai importantă femeie din viața lui?>> Întrebarea pe care neapărat vreau să i-o pun e <<De ce a uitat la ce Dumnezeu mă închin eu și cui Dumnezeu îmi fac eu voia, și nu s-a gândit că Dumnezeul căruia îi slujesc și mi-a dat viață nu mă va lăsa să mor>> Asta e întrebarea mea, ca el cu siguranță a uitat cui Dumnezeu îi fac eu voia și cui Dumnezeu mă rog eu în fiecare zi, care m-a ascultat de fiecare dată când l-am chemat” , a mai spus make-up artista pentru sursa menționată anterior.
Dana Roba spune că fostul arbitru îi transmite tot felul de mesaje prin intermediul rudelor sale. Culmea tupeului este că Daniel Balaciu ar susține că ar fi putut oricând să o omoare pe mama copiilor săi.
„El încă are speranțe că mă împac cu el. Este nebun omul! Are o nebunie fanatică. Îi spune fratelui său că el chiar vrea să se împace cu mine. I-a spus: `Vreau să mă împac cu Dana. Eu dacă voiam să o omor, chiar o omoram, dar nu am vrut.` Asta mi-a transmis și fratele lui că nu ar fi vrut să mă omoare. Înainte cu cinci zile de bătaie s-a dus la secția de poliție și le-a spus polițiștilor să mă convingă să nu divorțez. E nebun de-a dreptul!”, spunea indignată Dana Roba pentru FANATIK.