Dana Rogoz avea planuri mari pentru vacanța de sărbători, însă odată ce a ajuns în aeroportunl din Paris, aceasta a avut parte de o surpriză neplăcută. Vedeta a decis să petreacă ultimele zile ale anului 2022 în Franța, alături de familia ei, însă artista nu a fost scutită de peripeții, chiar și atunci când se aștepta mai puțin.
Dana Rogoz își dorea să meargă alături de copiii ei la Disneyland, pentru a se putea bucura de personajele care le-au marcat copilăria, așa că a decis să petreacă ultimele zile ale acestui an la Paris. Deși, vedeta avea planuri mari pentru perioada următoare, ea a avut parte de o pățanie de zile mari chiar atunci când a ajuns la destinație.
„Am ajuns în Paris și bagajul nostru este în București.
Problemele au început să apară pentru Dana Rogoz și familia ei, odată ce au ajuns în aeroportul din Paris. Spre surprinderea artistei, bagajul cu toate bunurile ei a rămas la București în timpul zborului către Franța. Vedeta și-a exprimat supărarea într-o postare pe Instgram, unde a povestit urmăritorilor din mediul online tot ce s-a întâmplat.
Dana Rogoz a fost foarte dezamăgită atunci când a constatat că bagajul ei a rămas în România, mai ales că ea și familia ei, au optat pentru un zbor direct, de la București la Paris. Vedeta a explicat că nu ar fi fost atât de supărată dacă ar fi avut parte de un zbor mai lung, cu scală, însă în condițiile în care a călătorit, nu se gândea că ar fi putut ajunge în această situație.
„Nu avem înca vești despre bagaj. Dar v-am urmat recomandările și ne-am oprit la Petit Bateau și Monoprix, pentru cumpărături. Vlad a fost foarte exigent cu selecția lui de ținute franțuzesti... Dar într-un final, echipați corespunzător, ne-am plimbat toată ziua prin Paris. Am luat micul dejun clasic franțuzesc, privind spre Arcul de Triumf. Am luat-o la pas pe Champs-Elysees, am intrat și la Musee d'Orsay, și înca nu am ajuns înapoi la cazare. Deci o zi plină! Dar fără bagaj :)”, a mai povestit vedeta pe Instagram.