Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt căsătoriți din anul 2012 și au împreună doi copii superbi, Vlad și Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o căsnicie anterioară. În ciuda diferenței de vârstă de 19 ani, îndrăgita actriță și partenerul ei de viață se înțeleg foarte bine.
”Gelozii clar nu. Adică eu chiar trag de Radu să nu se ferească de expunerea pe care rolul de regizor i-o aduce. Mă gândesc acum și la premierele sau festivalurile la care am participat împreună, când Radu ar fi dat orice să sară peste momentul covorului roșu. (râde) Dar vorbind la modul serios, cred că filmul MO ne-a arătat amândurora, încă o dată, cât de mare respect și încredere avem unul în celălalt.
Iar asta mă ajută enorm. Și același lucru cred că îi transmit și eu lui, în felul în care-l privesc ca regizor. E un flux de încredere neîntrerupt. Da, deja mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el.
Deși formează unul dintre cele mai solide și îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, la începutul relației lor, Dana Rogoz avea doar 19 ani, iar partenerul ei de viață 37 de ani. Criticile legate de diferența de vârstă dintre ei nu au întârziat să apară, unele venind chiar din partea apropiaților.
„Au trecut anii, dar cei doi copii, rodul iubirii, sunt dovada că n-au trecut degeaba. Când noi am început relația, el avea 37 de ani, eu 19 ani aproape. Pe vreme respectivă, la 37 de ani, oamenii comentau de el pe Facebook: Moșul, moșul. El râde și acum. Eu le spun tuturor prietenilor mei: Vedeți că foarte curând ajung la vârsta la care el era considerat moșul. Ne permitem să facem aceste glume pentru că suntem foarte relaxați. N-au contat, real, niciodată vârstele pentru noi. N-a făcut calculele astea și cumva a ieșit ca o surpriză, așa, că oamenii erau interesați de diferența asta pe care noi nu o simțeam sau care aducea foarte multe avantaje”, a mărturisit Dana Rogoz, în urmă cu ceva timp.
Citește continuarea aici!