Marele campion al înotului românesc și de acum și mondial, David Popovici a ținut să transmită un mesaj după ce duminică a cucerit și a patra sa medalie de aur la Campionatele Europene de natație de la Otopeni. David Popovici a dominat autoritar cursa, pe care a încheiat-o după 47,69 de secunde.
„ A durut destul de tare. Mă bucur că s-a terminat atât de frumos. Mă bucur că am colaborat ca o echipă. Cel mai frumos moment au fost ştafetele.
Sportivul român spune că mai are de îndeplinit câteva obiective, și că nu trebuie să se lase copleșit de atenția pe care o primește în acest moment. David Popovici a ținut să menționeze faptul că își dorește să facă performanță la Jocurile Olimpice.
„Mai există câteva. Trebuie să o iau încet şi să nu mă las copleşit de acest val de atenţie. Sper să reuşesc să fac performanţă la Jocurile Olimpice. Văd în jurul meu că sunt iubit. Îmi place să le vad reacţiile. E ceva scris şi mă bucur că pentru ei înseamnă ceva puternic. Urmăriţi sportul, orice sport în continuare, în special nataţia şi aveţi grijă să susţineţi tinerele talente. Orice experienţă mă va ajuta în viitor. Din fiecare probă am învăţat ceva!”, a mai declarat David Popovici.