Profesorul universitar George Bondor, în vârstă de doar 53 de ani, a fost găsit fără viață în locuința sa din comuna Rediu. El a lăsat în urmă o familie îndurerată, studenți și colegi marcați de pierderea unui mentor de excepție.
Evenimentul nefericit s-a petrecut marți, 11 martie, când George Bondor nu s-a prezentat la cursurile pe care le susținea la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Îngrijorați de lipsa sa neobișnuită, colegii au încercat să îl contacteze, iar în cele din urmă, soția acestuia, Raluca Vârlan-Bondor, a fost alertată. Din păcate, vestea primită de aceasta avea să fie devastatoare.
Moartea lui George Bondor a lăsat un gol imens în lumea academică și în inimile celor care l-au cunoscut. Acesta a fost profesor universitar, filosof și redactor-șef al revistei „Timpul”, având contribuții majore în domeniul său. Pentru colegi și studenți, vestea este de necrezut. Nimeni nu știa ca profesorul să fi avut probleme care să-l împingă la un asemenea gest extrem. De-a lungul carierei sale, Bondor a fost apreciat pentru finețea gândirii sale, pasiunea pentru filosofie și dedicarea față de studenți. Revista „Timpul”, la care a fost redactor-șef, a anunțat că următorul număr îi va fi dedicat, ca un omagiu pentru întreaga sa activitate. “Ca un gest de prețuire și recunoștință, numărul următor al revistei ‘Timpul’ îi va fi dedicat profesorului George Bondor”. Pe rețelele de socializare, mesaje de condoleanțe au început să curgă din partea prietenilor, colegilor și studenților profesorului. Mulți sunt încă în stare de șoc și nu pot înțelege cum un om de o asemenea forță intelectuală a ajuns să ia o decizie atât de drastică. Moartea lui George Bondor rămâne învăluită în mister. Până acum, nimic nu indica faptul că profesorul suferea de depresie sau avea probleme care să-l împingă spre un asemenea gest ireversibil.
Citește și: Cine este artistul celebru care a fost împușcat împreună cu fiica lui? Momentul, surprins video