Mihai Trăistariu are o carieră impresionantă în muzică, atât pe plan național, cât și internațional. Cu un record de 172 de puncte obținute la Eurovision, cel mai mare punctaj din istoria României, și titlul de „Cea mai bună voce din România” de cinci ori, artistul s-a bucurat ani la rând de succes.
Mihai Trăistariu a povestit într-un podcast cum a ajuns să își pună întrebări serioase despre notorietatea sa, după ce a trăit un episod care l-a marcat.
În timp ce mergea cu managera sa spre un concert la Chișinău, Mihai Trăistariu a avut o revelație în timp ce își răsfoia galeria foto din telefon. La început, managera sa a fost complet împotriva ideii. Totuși, el a decis să riște și a postat fotografia cu o descriere inedită.
Citește și: Câți bani cere Mihai Trăistariu pentru 45 de minute de concert. Cum are artistul grijă de vocea lui
Mihai Trăistariu realizat că ceea ce făcuse putea deveni un scandal, așa că a decis să șteargă fotografia la scurt timp după ce o postase, dar era deja prea târziu, deja fusese preluată. Deși a fost un gest riscant, Mihai Trăistariu nu regretă decizia, pentru că a obținut exact ceea ce își propusese, să fie din nou în atenția publicului. Artistul a recunoscut că strategia sa a fost una bine gândită și că a fost conștient de reacțiile pe care urma să le stârnească. „Și-am pus-o, am stat așa puțin, două minute, dar eu am o școală de muzică, din 2014, am deschis o școală de muzică în Constanța, părinți, profesor, ce e acolo, deci am avut o rușine, zic, bă, ce-o zice ăia, da, ce-o zice ăștia, da, sormea, e profesor universitar, sormea de mate la Iași, da, ce-o zice frații mei, da, prietenii mei, oare o să râd? Adică am avut aceste remușcări de care ziceam acum cinci minute. Nu e neapărat că mi-e rușine sau ceva, dar zic, bă, fac o nebunie, ca să revin în atenția presei, am făcut-o conștient și am știut că o să fie controversată și o să fie discutată și în două minute aștept. Deci am pus-o, m-am uitat, am văzut primul comentariu, Mihăi, zice o prietenă, Sabina, care are 50 de ani, da, ai înnebunit cum să puni așa ceva, după aia zic, băi, ce-am făcut, am șters-o, dar nu a fost suficient. Două minute ca cineva să-i facă o captură, au trimis-o în presă și s-a dus, știi cum, cred că în 10 minute aveam articole în toate ziarele. A fost prima dată că n-am făcut o grozăvie din asta, care, vreau să spun ce-am făcut, m-am readus în prim plan, în aceeași seară eram pe la emisiuni, deja eram și în direct.”, a mai spus el.