De ce își numește Iuliana Beregoi comunitatea de fani „Generația Z”?
La doar 16 ani, Iuliana Beregoi, este cea mai fresh prezență din mediul online, iar piesele sale fac furori în rândul adolescenților. Iuliana Beregoi a reușit să cucerească lumea online pas cu pas încă de la vârsta de nouă ani și acum are o cumunitate de peste 800 de mii de abonați pe Youtube cărora le vorbește cu fiecare ocazie.
Iuliana Beregoi a povestit în cadrul unui interviu cine este ea și cum a început să activeze în industria muzicală și cea a vlogging-ului.
Adolescenta de 16 ani a dezvăluit și cum a decurs prima ei experiență în fața camerelor de filmat, pe vremea când avea doar nouă ani.„Am început să cânt la vârsta de patru ani. Am mers la diferite concursuri, festivaluri, lecții de canto, chiar și lecții de dans. Până la urmă am ajuns să merg la un concurs care m-a ajutat foarte mult să-mi strâng o mică cumunitate care m-a susținut și mi-au dat câteva sfaturi să mă apuc de vlogging. Atunci când a început chestia asta cu vloggingul erau foarte puțini vlogeri și mi s-a părut o chestie foarte faină. Mi-am luat un telefon în urmă și am început să filmez un vlog, pe care nici măcar nu l-am editat. Aveam un telefon care se punea pe pauză. Întorceam camera și făceam alte filmări și tot așa. L-am postat pe Youtube și a avut un impact foarte mare. Aveam 9 ani. Prin canalul meu de Youtube pot să zic că mi-am adunat comunitatea mea. Până la 12 ani când i-am cunoscut pe Alina și Cătălin, managerii mei, am început să colaborăm, am lansat prima piesă cu ei: „Vina mea”. Atunci a bubuit totul. Cred că atunci a fost lansarea mea oficială. Cred că atunci am început să am fani, să fiu un idol pentru copii. Atunci a început cariera mea”, a povestit Iuliana Beregoi în cadrul unui interviu.
Ce înseamnă pentru Iuliana Beregoi „Generația Z” și de ce își numește așa fanii?
Iuliana Beregoi își numește comunitatea de fani „Generația Z”, dar nu este vorba despre acea categorie de copii despre care știm noi că sunt născuți între anii 1995 și 2010. Iuliana Beregoi are o altă explicație pentru care își numește așa comunitatea de fani.
„Pentru mine, generația Z este comunitatea mea. Așa îmi numesc eu fanii. Eu îi numesc `prieteni` într-un mod mai scurt și `Generația Z`într-un mod mai oficial. `Generația Z` este o familie, este a doua mea familie, sunt fanii mei care sunt cu sufletul independent, niciodată nu renunță la visurile lor, își urmează visul, oricine le-ar sări în cale, că să zic așa. Trec peste orice obstacol.
`Generația Z` este cumva generația mea, nu există o vârstă anumită sau un an în care te-ai născut ca să poți face parte din `Generația Z`. Faci parte din `Generația Z` doar dacă ești cu sufletul independent, pozitiv, optimist... nu ține de vârstă. Chiar și bunica mea face parte din `Generația Z`”, a explicat Iuliana Beregoi în cadrul aceluiași interviu.