Theo Rose a fost cerută în căsătorie de către Anghel Damian într-un mod unic, însă artista nu poartă inelul pe care l-a primit. Iată care este motivul.
Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de doi ani, iar după ce au devenit părinții unui băiețel, cei doi sunt pregătiți să își ducă relația la următorul nivel. Regizorul și-a cerut iubita în căsătorie într-un mod total inedit, chiar de ziua ei de naștere, astfel că acum toată lumea așteaptă nunta. Recent, îndrăgita artistă a dezvăluit că nu poartă inelul de logodnă pe care l-a primit, însă îl păstrează la loc de ciste. Iată care este motivul.
Motivul pentru care Theo Rose nu poartă inelul de logodnă de la Anghel Damian
Theo Rose a fost cerută în căsătorie într-un mod cât se poate de romantic.
„Nu a fost așa oficial (n.r.: cererea în căsătorie). Era un cadou de ziua mea, noi și așa ne sărbătorim unul după altul și unul dintre cadouri a fost un inel, care avea gravat în interior un poem în limba franceză, mi-a zis și ce înseamnă și eu am uitat că nu l-am mai scos de mult din cutie. E ceva lătăneț așa și e special, îl țin frumos, l-am pus la loc de cinste la mine în dressing, se vede cutia cu inelul înăuntru, dar nu port accesorii, adică nu prea port de fel”, a spus Theo Rose la podcastul lui Teo
Theo Rose, despre începuturile relației cu Anghel Damian
Theo Rose și Anghel Damian au fost aspru criticați la începutul relației lor, după ce au decis să își părăsească partenerii anteriori pentru a fi împreună. Acum, artista mărturisește că Anghel Damian a fost cel care a făcut primul pas, însă lucrurile s-au întâmplat corect între ei.
„El a făcut primul pas. El nu știa că eu împărtășesc aceleași sentimente. A simțit că asta e, eu simțeam dar căutam să fug pentru că am aflat între timp că nici el nu e singur. Era normal ca prima încercare să fie aceea de a mă retrage. Oricum era clar că ceva e neregulată odată ce ai apucat să simți asta pentru altcineva decât omul lângă care ești, dar s-au întâmplat lucrurile o dată pe repede înainte și a doua oară cât de corect s-a putut în condițiile date. A venit într-o zi, și-a asumat un mare risc pentru ca nu știa ce simt, a venit și a zis că el a plecat din relația pe care o are, înainte de asta noi nu vorbisem nimic și asta mi-a fost după și o mare liniște în raport cu fostul meu iubit pentru că totul s-a desfășurat corect. A fost straniu cu totul, eu am plecat, m-am speriat, am fugit dar am fugit acasă și mi-am încheiat relația. Era de parcă merita orice, am simțit că asta e. A fost cu totul nevinovată legătura între noi, așa cum s-a creat ea. Eu cred că atunci când se întâlnesc două energii de felul acesta se simte, chiar dacă nu am făcut niciun gest care să trădeze că îl admir, că îl plac”, a mai spus Theo Rose.