Ieri au avut loc audierile la TAS în cazul gimnastelor Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea. Sportivele au contestat rezultatele finalei din proba de sol, de la Jocurile Olimpice de la Paris.
După audierile de la TAS, s-a constatat că Chiles a depus contestația peste termenul de un minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect, fiindu-i luată astfel medalia de bronz și dată româncei, care se întoarce pe podium. După anunțul TAS, avocatul celor două românce, Sabin Gherdan, a anunțat că de acum înainte procedeul este foarte simplu, iar în scurt timp sportiva noastră își va primi medalia care i se cuvenea.
"Este foarte simplă procedura, deoarece entitatea care acordă aceste medalii este Federația Internațională de Gimnastică. Ea transmite clasamentul final către Comitetul Internațional Olimpic. Ca atare a transmiterii acestui clasament, cum a fost menționat prin dispozitivul hotărârii, sportiva noastră urmează să primească medalia de bronz. Vom lua legătura cu FIG. Avem o conexiune directă cu avocatul acestora și vom vedea care sunt pașii. Din păcate nu am obținut o soluție in integralitate benefică pentru ambele sportive ale noastre.
3 de aur- David Popovici (înot, 200 m liber), Andrei Cornea, Marian Enache (canotaj, dublu vâsle) și Adriana Adam, Roxana Anghel, Amalia Bereș, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Victoria Petreanu, Simona Radiș, Maria Rusu, Ioana Vrînceanu (canotaj, 8 rame cu cârmaci)
4 de argint- Ancuța Bodnar, Simona Radiș (canotaj, dublu vâsle), Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu (canotaj, dublu rame), Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj, dublu vâsle categoria ușoară), Mihaela Cambei (haltere, 49 kg)
2 de bronz- David Popovici (înot, 100 m liber) și Ana Maria Bărbosu (gimnastică, sol).
Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.