Deea Codrea a fost una dintre cele mai apreciate concurente din cadrul emisiunii fenomen „Bravo, ai stil! Celebrities”, difuzată pe Kanal D. Pentru că are o comunitate mare de fani pe care o ține la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei, Deea Codrea și-a anunțat fanii din online că va deveni mamă pentru prima dată.
Fosta concurentă este în culmea fericirii, aceasta și-a îndeplinit cea mai frumoasă dorință, și anume, aceea de a deveni mamă. În urmă cu câteva ore, Deea Codrea și-a anunțat fanii din mediul online că este însărcinată pentru prima oară. Mai mult, vitoarea mămică a postat și un videoclip extrem de emoționant.
„S-a întâmplat să mi se întample. Fără să caut, fără să strig, fără să alerg, fără să fie nevoie măcar să mă întreb. S-a întâmplat să apari și să apară. Să simț im. Să fim...poate că nici tu, nici eu, nu speram, nu bănuiam. Din doi ne-am născut noi, așa e dragostea, se întâmplă, pur și simplu. În sfârșit, acasă.
Deea Codrea a spus în cadrul unei emisiuni că este însărcinată în cinci luni și va avea un băiețel.
„M-am îmbrăcat în roz ca să vă spun că e băiețel. Sunt curiosă cum o să fie, nu știu care sunt problemele băieților, eu nu am avut prieteni băieți”, a spus Deea Codrea în cadrul emisiuni.
După apariția sa la emisiune și după ce a dat marea veste, Deea Codrea le-a spus fanilor din mediul online cât de emoționată este și cât de mult și-a dorit să devină mamă.
„Vreau să vă mulţumesc din tot sufletul pentru toate mesajele, sunt foarte emoţionată. Niciun proiect din lumea asta nu poate să bată ceea ce simt acum. Chiar am ochii în lacrimi. Îmi doream enorm de mult să ajung în punctul ăsta şi să împărtăşes cu voi faptul că avem un bebe. Mi-am dorit să vă anunț într-un mod frumos. Sunt tare mândră de video-ul pe care l-am postat de dimineață. Este 100% munca lui Andrei, textul este scris de noi și cumva arată tot ceea ce noi simțim. E greu de spus în cuvinte să spun tot ce simt în momentul ăsta, știu că lucrurile se întâmplă atunci când e timpul lor și iată că timpul ăsta a venit. Timpul în care sunt liniștită și fericită. O să avem un băiețel pe care o să-l cheme Ian”, a mai declarat Deea Codrea, vizibil emoționată.