Denisa Tănase este pe cai mari din punct de vedere financiar. Afacerile pe care le are jumătatea trupei Bambi sunt de dat exemplu în facultățile de management
"Am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat". Denisa de la Bambi este un adevărat exemplu când vine vorba de reprofilare. A reușit performanța de a lua fața multor altor vedete din România care și-au pus pe picioare afaceri personale. Iată ce profituri fabuloase are?!
Denisa Tănase, fosta membră a formației Bambi, a renunțat la muzică. De mai bine de patru ani și-a făcut intrarea în afaceri, de unde a câștigat foarte mulți bani. Ajutată de soțul ei, vedeta a investit la început 500 de euro în afacerea ei, care ulterior i-a adus sute de mii de euro.
Denisa de la Bambi a dat lovitura, având rezultate remarcabile în ceea ce privește câștigurile din afacerile sale cu parfumuri și produse de cosmetică. Fosta jumătate a trupei Bambi are două firme pe care le administrează cu succes, respectiv My Geisha și Geisha Perfumes.
Denisa Tănase a depășit granițele țării cu talentul său managerial. Afacerile fostei cântărețe i-a adus profituri substanțiale
FANATIK a consultat datele financiare ale firmelor vedetei, iar rezultatele sunt spectaculoase. Prima firmă are o cifră de afaceri de peste 1,88 milioane de lei, adică aproape 400.000 de euro. Profitul este pe măsură, dublu față de anul trecut – peste 560.000 de lei, adică aproximativ 115.000 de euro. Cea de-a doua companie impresionează din toate punctele de vedere.
Cifra de afaceri este de peste 28 de milioane de lei, adică peste 5,6 milioane de euro. Profitul este mai mare decât cifra de afaceri a unor mari producători muzicali. Mai exact, 6,7 milioane de lei, adică 1,4 milioane de euro, plus 35 de angajați.O altă companie deținută de Denisa Tănase este Fashion Ave. La o cifră de afaceri de aproape 4 milioane de lei (800.000 de euro) are un profit de aproape 1,5 milioane de lei, adică aproximativ 300.000
de euro.
”Secretul reușitei este în primul rând foarte multă muncă. Și când spun foarte multă mă refer la muncă, zi de zi, fără oprire. În al doilea rând, am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat”, spune Denisa Tănase. Mai mult, explica ea, s-a bucurat și de susținere.
"Am avut familia lângă mine. Pe soțul meu, pe sora mea, iar atunci mi-a fost mai ușor. În multe lucruri, soțul meu m-a și împins din spate, el este cel care m-a sfătuit să îmi asum anumite riscuri și am avut rezultatele acestea” , mai spunea Denisa Tănase, pentru sursa menționată mai sus, acum doi ani. Din acel momente, linia ei de cosmetice s-a întins în toată Europa și în Orientul Apropiat.