Prințul Harry a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani, iar cu această ocazie familia regală i-a transmis primul mesaj public de când a renunțat la titulatura regală în 2020. Deși inițial, gestul a sugerat o îmbunătățire a relației dintre Harry și familia sa, se pare că nu este cazul.
Citește și: Florin Piersic revine în forță! Actorul îl provoacă pe David Popovici la un concurs de înot
În fotografia originală, descoperită de The Standard şi The Times, Meghan Markle apare alături de prinţ la masă. Fotografia a fost făcută în 11 iulie 2018, în timpul unei vizite oficiale la Dublin. Cuplul, care tocmai se căsătorise, făcea încă parte din familia regală la acea vreme. „Alegerea fotografiei trebuie să fi fost un coşmar pentru Buckingham”, notează cu umor jurnalistul de la Times, care îşi aminteşte de dilema lor.
Familia regală nu a ales o fotografie cu Harry, alături de tatăl sau fratele său, William, deoarece nu există astfel de fotografii recente.
Urarea transmisă prințului Harry marchează primul mesaj public pentru acesta de când a decis să renunțe la titulatura regală și s-a mutat în Statele Unite alături de soția lui. După ce familia regală a publicat mesajul de „La mulți ani”, acesta a fost copiat și pe contul prințului William și al lui Kate Middleton, însoțit de aceeași fotografie, care o exclude pe Meghan Markle.
Citește și: Ce s-a întâmplat cu verigheta Iuliei Albu? Mihai Albu explică decizia surprinzătoare
Relația prințului Harry cu familia regală britanică a avut de suferit în ultimii ani și se pare că este departe de a se fi îndreptat. Conflictul a apărut după ce fiul cel mic al regelui Charles a decis să renunțe la titulatura regală și s-a mutat alături de soția și copiii săi în California. Ulterior, familia regală a fost zguduită de dezvăluirile făcute de prințul Harry în documentarul lansat pe Netflix, dar și în cartea sa de memorii, intitulată ”Spare”. Prințul a descris momentele dificile prin care a trecut, dar și certurile cu fratele său mai mare, care la un moment dat s-au transformat în agresiune fizică. Neînțelegerile ar fi pornit de la faptul că Harry a fost privit toată copilăria sa drept o revervă, fiind fiul cel mic al regelui, dar și datorită atitudinii pe care au avut-o membrii familiei față de Meghan Markle.
Deși prințul a mai venit în Marea Britanie în ultimii ani, acesta nu a fost însoțit de soția și copiii săi. Mai mult chiar, el nu s-a întâlnit cu fratele său mai mare. Acum, se pare că el este într-o dispută și cu tatăl său, regele Charles. Monarhul, în vârstă de 75 de ani, ar fi refuzat să îi ofere fiului său și soției sale protecție privată în cazul în care ar decide să viziteze împreună Marea Britanie pe viitor.