- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Diana Matei, despre întâlnirea cu Michael Bolton! Motivul pentru care marele artist nu i-a mai compus o piesă: „A fost o conjunctură foarte frumoasă și foarte flatantă”
Diana Matei este în prezent una dintre cele mai apreciate artiste de la noi și se mândrește cu o carieră de peste 3 decenii. Din anul 2007, ea este solista Tarafului Cleante, alături de care reușește să îmbine stiluri muzicale diverse, oferind un suflu nou pieselor lăutărești tradiționale. Îndrăgita interpretă a cântat la numeroase evenimente de-a lungul timpului atât în țară, cât și în străinătate, având ocazia să întâlnească muzicieni foarte cunoscuți. Ea și-a îndeplinit un vis din copilărie și a cântat pe aceeași scenă cu Michael Bolton. Marele artist american i-a spus la momentul respectiv că i-ar compune o piesă, însă în cele din urmă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Iată care este motivul.
Diana Matei, despre colaborarea cu Michael Bolton
Diana Matei a cântat în urmă cu ceva timp în deschiderea concertului lui Michael Bolton de la Sala Palatului. Artistul i-a urmărit prestația din culise, iar ulterior a invitat-o pe scenă alături de el, spunând că face parte din echipa lui, gest pe care nu l-a făcut față de niciun alt muzician.
„Nu, niciodată. Cumva, cred că lucrurile astea se fac prin intermediul unor impresari. A fost o conjunctură foarte frumoasă și foarte flatantă pentru că, apropo de vise și de lucruri pe care ni le proiectăm, să știi că eu mi-am dorit două lucruri în viața mea de când eram mic copil, să cânt alături de Michael Bolton pe scenă și să cânt la festivalul de la Sanremo. Când eram eu mică era grandiosul festival de la Sanremo. Primul s-a întâmplat, al doilea nu s-a întâmplat încă, poate că odată o să se întâmple, dar așa visam. Iaca s-a întâmplat să-l cunosc pe acest artist uriaș, pentru care eu am avut dintotdeauna o admirație fantastică. Eu cred că lucrurile acestea se aranjează, nu noi artiștii la aranjăm. Se aranjează prin intermediul unor echipe, unor manageri, unor impresari. Pur și simplu, nu s-a întâmplat. Am întâlnit de-a lungul carierei mele foarte mulți oameni cunoscuți, muzicieni pe care i-am apreciat și îi apreciez pentru că am descoperit mai mult decât talent și muzică, am descoperit și caractere foarte frumoase și da, este foarte flatant să se întâmple lucrul ăsta, dar eu foarte rar m-am dus către cineva cu o propunere. Așa sunt construită. Dacă e să se întâmple, se întâmplă, dacă nu, nu”, a spus Diana Matei la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Ce studii are Diana Matei?
Diana Matei a început să studieze muzica la liceul ”Dinu Lipatti”. Ulterior, ea a fost admisă la Conservator cu media 10 și și-a dat doctoratul. În cele din urmă, artista a decis să se înscrie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și a intrat a patra la clasa profesorului Adrian Titieni. „A fost o ambiție a mea. Am mers la această facultate, nu neapărat cu gândul la a deveni o actriță de succes. Pentru dezinvoltură, pentru oameni, pentru puterea mesajului. Eu nu cred în lucrurile făcute pe jumătate. În orice domeniu, ca să reușești, trebuie să te implici total. Dacă eu m-aș fi dedicat muncii de actor, ar fi trebuit să las în plan secund muzica.
Plus că deja lucrurile mergeau în zona asta pentru mine, la nivel de performanță eram din ce în ce mai sus, evenimentele erau din ce în ce mai multe, nu aș fi putut să las Taraful Cleante ca să fac altceva”, a explicat Diana Matei, potrivit cancan.ro.