Un bărbat de 49 de ani s-a rănit în timp ce încerca să iasă din spital ajutându-se de o frânghie făcută din mai multe cearceafuri. Se pare că bărbatul ar fi vrut să plece din spital pentru că nu avea nimic de băut, însă în încercarea sa de a ieși a căzut de la primul etaj al spitalului, iar angajații au chemat poliția.
„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin, pacient în cadrul unității medicale anterior menționate, ar fi încercat să părăsească, pe fereastră, incinta acesteia, folosindu-se de mai multe cerșafuri, ulterior accidentându-se prin cădere în balconul aflat
Cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov care au și deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Despre acest subiect au vorbit și Mishu și Ștefan în matinalul „Dimineața Nebună”. Poți asculta sau reasculta momentul, chiar aici.