Trei bărbați din Constanța au fost prinși în timp ce dezmembrau un stâlp de înaltă tensiune.
Despre nacest subiect au vorbit și Mishu și Cosmin în Dimineața Nebună, ediția de joi, 12 mai.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, au fost prinși de polițiștii de la Secția 6 Rurală Cernavodă în timp ce dezmembrau un stâlp de înaltă tensiune care aparținea unei rețele a furnizorului de energie electrică, în prezent dezafectată, scrie Ziare.com.
„Din investigațiile efectuate, pe drumul agricol care face legătura între localitățile Rasova și Hațeg, a fost identificată o autoutilitară, în interiorul căreia au fost descoperite mai multe bucăți metalice, care proveneau de la stâlpul de înaltă tensiune, precum și mai multe instrumente folosite pentru secționarea pilonilor și a stâlpului”, a transmis IPJ Constanța.
Cei trei bărbați au făcut pagube de aproximativ 100.000 de lei, iar cantitatea de fier colectată de hoți a fost predată părții vătămate. Polițiștii au deschis pe numele celor trei dosare penale pentru furt calificat.