Cincisprezece stații de încărcare pentru mașini electrice stau nefolosite de aproape un an din cauză că, angajații firmei care le-a montat au aruncat codurile de activare la gunoi, odată cu ambalajele. Recent, locuitorii din Galați se confruntă cu o nouă problemă. O staţie electrică a fost montată în curtea unui şantier abandonat şi împrejmuit cu gard
„Amplasarea acestor staţii s-a făcut având în vedere şi nevoile oamenilor în ceea ce priveşte încărcarea acestor maşini. Am încercat să venim, să le amplasăm în mai multe zone ale oraşului aşa încât să fim cât mai aproape de cetăţenii care ar avea nevoi să-şi încarce maşinile electrice.”, a declarat Petrica Pațilea, purtător de cuvânt Primăria Galați.
Cei care și-au asumat greșeala, au luat legătura cu producătorul stațiilor de alimentare și așteaptă să primească, din nou, codurile de activare. Până atunci, șoferii care ar putea să le folosească, le vizitează periodic și pleacă din ce în ce mai dezamăgiți. Câţiva şoferi încă mai speră să se folosească de lucrarea plătită din bani publici.
„De fiecare dată când am ocazia să trec pe lângă ele, mă mai uit să văd: sunt active, nu sunt active. Ar trebui să avem măcar câte o stație activă pentru fiecare zonă centrală. Uneori se stă și la coadă. Uneori se și renunță. În funcție de mașină și de nevoie”, a spus un proprietar de mașină hibrid.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața nebună”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.