Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă și zilnic apar noi informații care par desprinse din filme. Se pare că autoritățile din orașul Sankt Petersburg colectează de la cetățeni instrumente muzicale pentru soldații care luptă pe frontul din Ucraina.
Despre acest subiect au vorbit și Mishu și Cosmin în matinalul Dimineața Nebună .
Se pare că Ministerul rus al Apărării a organizat mai multe puncte de colectare a instrumentelor muzicale. Această inițiativă are drept scop „susținerea moralului, a unității, inspirarea faptelor eroice și destinderea spirituală și psihologică” în rândul trupelor ruse, se arată în motivarea anunțului oficialilor ruși.
„Ministerul rus al Apărării a organizat colectarea și transferul de instrumente muzicale către militarii mobilizați și militari care îndeplinesc sarcini speciale, care nu au studii muzicale profesionale”, se arată într-un mesaj postat vineri de unul dintre districtele municipale ale orașului, scrie Moscow Times.