În întreaga lume există mii de profesii, unele despre care, cu siguranță nici nu intuiai că există. Și tot dacă sunt într-un număr atât de mare, nu te poți plânge că nu ai de unde alege, căci odată cu trecerea anilor, lista va crește. Unele par grozave, altele dezgustătoare. Pe unele le considerăm profitabile, în vreme ce altele pot părea periculoase.
De-a lungul anilor, oamenii și-au schimbat preferințele de zeci de ori, iar la final au ajuns chiar să activeze într-un domeniu în care nici nu și-au imaginat. Fie din cauza că unele meserii sunt bine plătite sau sunt interesante, unii ales să practice meserii mai rar întâlnite și mai puțin cunoscute, precum cele ce figurează în lista de mai jos:
1. Degustător de mâncare pentru pisici/câini
2. Înghesuitor sau „împingător profesionist”
3. Iubit/ă de închiriat
4. Adulmecătorul de subţiori
5. Culegătorul de viermi
6. T ester de tobogane cu apă
7. Bărbatul specializat în săritul pe saltele
8. Îndesător de persoane în metrou.
9. Producătorul de baloane
10. Privitul la perete.
Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul „ Dimineața Nebună ”.