Demi Lovato spune că este discriminatoriu să-i numim extratereștri pe viețuitoarele care ar putea exista pe alte planete. Artista este cunoscută ca fiind o persoană care crede în extratereștri, iar recent a făcut o declarație foarte interesantă la adresa lor.
Demi Lovato crede că termenul „extraterestru” este unul jignitor la adresa lor. În timpul unui interviu cu E!News 'The Rundown, Demi Lovato a fost întrebată dacă are o piesă inedită intitulată „Aliens", moment în care vedeta a spus „nu” din motive foarte specifice.
„Nu am o melodie numită așa”, a declarat Demi Lovato. Artista a mai a spus că noțiunea „sună cool”, dar a clarificat că, dacă ar avea un cântec despre ființe de pe altă planetă sau din spațiu, cântecul nu ar fi numit cu siguranță „extratereștri”.
În continuare, Demi Lovato a mai declarat că fanii ei ar trebui să știe că ea nu folosește acest termen pentru ființele de pe alte planete, ci „E.T.S”.
„Cred cu adevărat că dacă ar exista ceva acolo care ar vrea să ne facă asta, s-ar fi întâmplat până acum”, a spus ea. „Dar cred că trebuie să nu-i mai numim extratereștri, pentru că „extratereștri” reprezintă un termen depreciativ pentru orice.
Demi Lovato are o serie de documentare pe Peacock intitulată „Unidentified with Demi Lovato”, în care explorează ce viață ar putea exista dincolo de această planetă. Artista a declarat că speră ca această serie să-i determine pe oameni să renunțe la părerea lor negativă despre ființele de pe alte planetă și să înceteze să mai creadă că acestea ar putea face rău oamenilor.
„Am privit stelele și am încercat să facem acest protocol acolo unde poți lua contact cu ei și dintr-o dată a apărut ceva direct deasupra noastră în cer. Mi-am dat seama că viața mea avea să se schimbe probabil într-un mod spiritual, pentru că am o legătură spirituală și cu această călătorie”, a mai declarat Demi Lovato.
Despre acest subiect au vorbit și Cosmin și Mishu în matinalul Dimineața Nebună.