Poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bărbat că vineri i-au fost sustrase trei oi care se aflau la păşunat pe un teren extravilan din apropierea Bd. Pipera- Voluntari, judeţul Ilfov. Potrivit unor surse, proprietarul oilor ar fi omul de afaceri Gigi Becali, scrie Agerpres.
Incidentul a avut loc vineri, cu două zile înaintea meciului pe care FCSB l-a jucat împotriva Rapidului, scor 3-1, în etapa a 17-a din Superliga, iar făptașii au fost prinși rapid. Cei trei suspecți de furt au intrat cu o mașină pe câmpul unde se aflau la păscut oile lui Gigi Becali, au luat trei patrupede care valorează 1.500 de euro, iar apoi au dispărut.
Poliția a fost alertată sâmbătă, după ce ciobanul angajat de omul de afaceri a realizat că îi lipsesc trei oi. După ce au reușit să-i prindă pe bărbații care i-au furat oile lui Gigi Becali, oamenii legii au constatat faptul că hoțul care a condus mașina nu avea permis.
”La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, care au efectuat activitățile de cercetare a locului faptei.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața Nebună”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.
În urmă cu câteva luni, Gigi Becali, a cărui familie s-a ocupat dintotdeauna cu creșterea oilor, povestea că aceste animale îi aduc cele mai mari satisfacții. El spunea că nici fotbalul și nici afacerile nu se compară cu timpul petrecut, pe pășune, alături de oile sale. Gigi Becali spunea că aceasta este pasiunea sa, să-și vadă animalele în fiecare zi.
„Zilnic stau jumate de oră, mă uit la ele cum pasc. Zilnic. Asta e bucurie, nu? Eu nu vând oile, le dau cadou. Am 150 de oi aproape. Dar eu am bucurie. Pentru mine e mai mare bucurie jumate de oră să văd, bucuria nu putem noi să o controlăm. Bucuria e mai mare când văd cum pasc oile decât un milion de euro. Aș vrea să câștig milionul, dar dacă-l câștig nu am bucurie cum am bucuriei când pasc oile. Bucuria e mai mare, că noi nu știm bucuria în ce este”, spunea Becali în luna mai.