Viața la bloc este dificilă, iar una dintre cele mai mari probleme sunt vecinii. Este greu să te înțelegi cu toată lumea, iar de cele mai multe ori vecinii dintr-un bloc sunt la ”cuțite”. Unul vrea să petreacă, altul să doarmă, așa că mereu o să fie dispute.
În respectivul anunț, administratorul detaliază fiecare zgomot pe care îl aude din baia vecinilor săi, făcând apel la un paragraf de lege, dar și la bunul simț al locatarilor. De asemenea, afișul îi atenționează pe locatari de faptul că nerespectarea regulilor de bun simț va determina administrația să apeleze la autoritățile competente în vederea sancționării celor responsabili.
„Vă reamintim că trăim într-un imobil comun și avem obligația de a ne respecta reciproc. Folosirea dușului și a robinetelor la intensitate maximă, însoțită de trântirea săpunului și a flacoanelor de șampon în cadă, produce un zgomot insuportabil, care se propagă cu ușurință prin intermediul conductelor de scurgere, tulburând odihna vecinilor. Potrivit legii, <<tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00- de către orice persoană- prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare>>, este interzisă! Dincolo de paragrafele de lege, bunul simţ ne obligă la un comportament decent şi la respectarea celor din jur.
Internauții au fost șocați să vadă anunțul și nemulțumirile administratorului de bloc. Majoritatea s-au arătat revoltați de inițiativa acestui și au spus că dacă ar locui în acel bloc ar face duș numai noaptea.
„Doamne ferește! Dacă lucrează cineva tura 2 la bucătăria unui restaurant, de exemplu, trebuie sa stea cu miros de ceapă călită până dimineață la 7. Sigur nu face nimeni duș la ora 23 de nebun…”, a comentat un clujean pe un grup public de Facebook.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața Nebună. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.