Conform anhetatorilor, marți, în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, cu sprijinul jandarmilor au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele a 5 bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Aceştia sunt bănuiți că în perioada 12 iunie a.c. – 8 august a.c. ar fi furat din depozitul unei societății comerciale, din municipiul Dej, mai mulți paleți cu produse de hârtie în valoare de peste 220.000 de lei. Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Cercetările derulate de polițiști au condus la identificarea autorilor, iar la data de 13 decembrie, 4 dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Dej, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ” Dimineața Nebună ”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.