Close sidebar
Stiri

Dimineața Nebună. Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în curtea unei gospodării

Dimineața Nebună. Un șofer a intrat cu mașina în curtea unei gospodării

Un bărbat de 57 de ani din Liteni, Suceava, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a aterizat cu mașina în curtea unei gospodării.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Suceava s-a urcat beat la volan cu intenția de a ajunge acasă, însă a ajuns în curtea altui gospodar. Pentru că circula cu viteză, omul a scăpat volanul de sub control și a rupt gardul unei gospodării și a aterizat în curtea unui localnic.

Proprietarul casei a chemat poliția și pentru că șoferul mașinii mirosea a alcool, polițiștii au decis să-l testeze cu aparatul etilotest.

Așa au descoperit că avea o concentrație de 1,39 mg/litru alcool pur în aerul respirat, scrie Monitorul de Suceava. Șoferuul a fost condus la Spitalul Județean din Suceava unde i s-au preluat și probe biologice pentru a se stabili alcoolemia. În plus, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.