În vremuri în care universitățile se străduiesc să adauge cursuri prin care să le capteze atenția studenților, cursul oferit în Appleton a devenit viral. Universitatea Lawrence din Appleton, statul Wisconsin, a oferit, la începutul anului universitar 2022, un curs ce poate părea ciudat. Studenţii instituției sunt învăţaţi să nu facă nimic şi să se relaxeze. Deşi este surprinzătoare, ideea este cât se poate de serioasă, iar această disciplină neobişnuită a devenit cea mai populară din cadrul instituţiei, relatează revista „TIME”.
Telefoanele sunt interzise la ore, iar profesorii oferă cunoştinţe axate pe „well-being”. De exemplu, se predau virtuţile mersului pe jos. Există, de asemenea, „cursuri de somn”, universitatea explicând că studenţii care dorm cel puţin 8 ore pe noapte au, în medie, o rată de succes mai bună decât cei care pierd nopţile. De asemenea, studenţii sunt încurajaţi să iasă din casă pentru 30 de minute fără telefon mobil.
Ideea a fost dezvoltată de Dr. Connie Kassor, profesoara de studii religioase specializată în filosofia și gândirea buddhistă care a petrecut cațiva ani în comunitățile de călugari buddhiști din India și Nepal. Inspirația i-a venit din discuțiile pe care le-a avut cu studenții ei de la Universitatea Lawrence și din statisticile care arată că tinerii sunt epuizați fizic și psihologic după experiența școlii online din perioada pandemiei.
„S-au făcut studii care arată că lucruri precum meditaţia şi dormitul suficient sau fie chiar şi simpla ridicare de la birou sau a-ţi „permite” pur şi simplu să te plictiseşti, toate acestea sunt lucruri care ne pot îmbunătăţi calitatea vieţii, ne pot îmbunătăţi creativitatea, ne pot ajuta să gândim mai profund. Dar acestea sunt abilităţi. Sunt lucruri care trebuie să fie învăţate”, a explicat profesoara într-un interviu pentru revista „TIME”.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața Nebună”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.