O femeie și trei copii din Roman, județul Neamț, au ajuns la spital după ce au consumat câteva jeleuri cu canabis aduse din străinătate. Polițiștii fac cercetări, fiind nevoie de expertiză medicală pentru a confirma faptul că dulciurile conțineau droguri. Din primele verificări, se pare că sâmbătă, în jurul orei 12:00, o femeie de 39 de ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara țării.
„Din declaraţiile pacienţilor, au consumat jeleuri ce aveau în conţinut canabis. Cel mai mic dintre cei patru, un minor în vârstă de 10 ani, a fost transferat și internat la Spitalul „Sfânta Maria” Iaşi.
Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Jeleurile industriale nu au nimic în comun cu jeleurile tradiționale, făcute în casă. Jeleurile sunt preferatele copiilor pentru că au tot felul de forme atractive și textură gumată. Dar jeleurile industriale nu au nimic în comun cu jeleul tradițional făcut în casă. Însă, puțini știu din ce sunt făcute, de fapt, delicioasele jeleuri. Iată ce conțin acestea.
La o privire pe lista de ingrediente, vei descoperi că baza lor o constituie gelatina – acea substanță solidă, translucidă, incoloră și insipidă, derivată din colagen și obținută din diverse reziduuri animale. Produsă din șorici de porc (44% pondere între ingrediente), piei de bovine (28%), oase de porc, cal sau vacă (27%) și alte ingrediente (1%), gelatina este folosită pentru a stimula senzația gustativă de grăsime și pentru a da volum bomboanelor gumate.