Femeia circula cu viteză pe prima bandă, în zona unde se desfășurau lucrări. Consecințele au fost grave, atunci când șoferița a ridicat praf și a aruncat pietre pe parbrizele altor șoferi care circulau regulamentar. Unul dintre conducătorii auto afectați, revoltat de comportamentul agresiv al tinerei, a decis să o oprească pentru a-i cere explicații.
La început s-au împărțit o serie de cuvinte politicoase, după care șoferița l-a luat la palme pe șofer. Ulterior, femeia a încercat să-l lovească cu piciorul, tânărul a ripostat, iar după aceea a intervenit și pasagerul din mașina femeii, iar totul a degenerat într-un „festival” de pumni și picioare în mijlocul drumului.
”Aplauze! Stăm în prezența unor adevărați “eroi” ai șoselelor! În stânga avem un conducător de BMW care pare că a obținut permisul de conducere la școala de arte marțiale condusă de Bruce Lee, unde luptele în trafic sunt cursuri obligatorii! De la care putem invata cum să ignorăm regulile și să ne batem cu onoare în trafic! Iar in dreapta întâlnim o adevărată virtuoză a raliurilor în trafic, însoțită de un copilot pasionat de Jean Claude VanDame, care se inspiră cu siguranță din filmele idolului său, ca să ne demonstreze cum indisciplina și luptele în trafic pot fi adevăratele chei ale succesului rutier! Vă aplaudăm pentru modul în care
"Totul a început de la şoferiţă(...). Ignorând semnificația indicatoarelor, aceasta circula neregulamentar pe partea dreaptă a drumului pentru a depăși coloana de maşini care circula regulamentar. Cea mai gravă problemă era că acțiunile ei puneau în pericol integritatea parbrizelor celorlalți participanți care circulau regulamentar. Intrând cu viteză în zonele care nu erau asfaltate şi împrăștiind pietre peste ceilalți conducători auto care respectau regulile de circulație(...). Nu pot să spun dacă făcea asta intenționat sau din cauza neînțelegerii pericolului pe care îl crea prin modul în care circula.(...) A blocat-o neregulamentar, pentru a-i reproșa comportamentul. În această situație tensionată, a avut loc o escaladare a conflictului, când a ieşit furios pasagerul(...), părând să nu conştientizeze nici el că ei au fost cei care au greșit inițial. Schimbul de lovituri a fost declanşat tot de către șoferiță, care a lovit prima conducătorul(...) cu piciorul, după ce anterior doar se împingeau. Îi înțeleg furia celui care conducea, dar nu a procedat regulamentar blocând traficul", a declarat martorul pentru Arad Online.