Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat| Teo Trandafir și Mihai Hînda, detalii inedite din culisele emisiunii “Bară la Bară”. Ce îi așteaptă pe ascultătorii Radio Impuls
Mihai Hînda și Teo Trandafir vor face echipă începând de astăzi, 18 septembrie, la emisiunea "Bară la Bară", iar plăcerea dialogului, comentariile pline de umor, pe diverse teme, artiștii momentului și muzică bună îi vor cuceri pe ascultătorii Radio Impuls, de luni până vineri, de la ora 16:00. Cei
doi moderatori au o relație de prietenie, se știu de multă vreme, iar acum sunt bucuroși să lucreze împreună și să abordeze subiectele actualității, cu amuzament, axându-se mult pe zona de entertainment. Vor aborda nu doar teme pe care le discută mai toată lumea, ci vor avea și invitați deosebiți. Emisiunea este, până la urmă, una de divertisment, în cadrul căreia vor apărea și câțiva artiști extrem de apreciați de public.
Teo Trandafir și Mihai Hînda sunt “Bară la bară”, de luni-vineri, pe Radio Impuls
“ Să fac emisiune la radio cu Mihai Hînda este o bucurie! Ne știm de ceva vreme, suntem prieteni, avem acea chimie atât de necesară pentru că sentimentul de bine, de relaxare să se transmită și celor care ne ascultă. Abia aștept să începem de luni o călătorie frumoasă și vă invităm să fiți alături de noi, de luni până vineri, de la ora 16:00, la Radio Impuls ”, a spus Teo Trandafir .
“Să fac emisie în fiecare zi de luni până vineri, de la 16:00 la 19:00, alături de Teo Trandafir, va fi cu siguranță unul dintre cele mai faine proiecte realizate în cei 10 ani de radio.
O să avem invitați, premii, hituri și multe lucruri frumoase pentru ascultătorii noștri! Suntem nerăbdători” , a spus Mihai Hînda.
Connect-R o apără pe Delia, după ce a fost acuzată pentru fotografiile în ipostaze senzuale pe care le-a publicat pe rețelele sociale. Cum le-a închis artistul gura haterilor?!