Close sidebar
Stiri

Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat| Trotinetele electrice, pericol public în trafic! Numărul accidentelor de circulație s-a dublat: "Să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție"

Trotinetele electrice, pericol public în trafic! [Sursa foto: PixaBay, colaj Radio Impuls]

Numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este în creștere în ultimii ani. Ce trebuie să faceți pentru a nu lua amendă?


In articol:

Traficul aglomerat din marile așezări urbane ale României a condus la dezvoltarea, din ce în ce mai mult, în ultimii ani, a mijloacelor alternative de transport. Biciclete, trotinete și scuterele sunt variantele pentru care românii optează pentru a mai scuti din nervii provocați în trafic.

Trotinetele sunt, de departe, cele mai populare și, totodată, controversate mijloace de transport. Practic, orice cetățean care are instalată o aplicație pe telefon poate utiliza o trotinetă electrică, iar pentru următorii ani este estimată o creștere semnificativă a acestor tipuri de vehicule. Acest lucru va reprezenta o adevărată provocare, în absența pistelor dedicate, susțin specialiștii în legislație rutieră.

Trotinetele electrice, pericol public în trafic!
Trotinetele electrice, pericol public în trafic![Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat| Trucuri prin care supermarketurile te fac să cumperi mai mult. Niciun produs nu este pus pe raft la voia întâmplării

Statistică UNSAR: Numarul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat

Astfel, potrivit datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române, anul trecut au avut loc peste 1.250 de astfel de accidente, ușoare și grave. Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se: abaterile de la respectarea regulilor de circulație, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau circulația pe sens opus.

“Utilizarea trotinetelor electrice oferă mobilitate în trafic, însă nu este lipsită de riscuri. De aceea, mai ales dacă ne uităm la rata în creștere a accidentelor cu trotinete, este important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, președinte și director general al UNSAR. (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România).

Trotinetele electrice, pericol public în trafic!
Trotinetele electrice, pericol public în trafic![Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat| Scandal urmat de o bătaie ca-n filme. O șoferiță a sărit la bătaie, după ce tot ea i-a șicanat pe ceilalți participanți la trafic- VIDEO

Cum să eviți amenzile

Trotinetele electrice, personale sau închiriate, sunt asimilate bicicletelor în Codul Rutier din România din 2021, care a stabilit și primele reguli pentru utilizarea acestora. Circulația cu trotinetele electrice este obligatorie pe pistele de biciclete de pe carosabil sau trotuar, iar, în lipsa pistelor speciale, utilizatorii trotinetelor trebuie să le folosească doar pe prima bandă, cât mai aproape de bordură, și nu pe trotuar. Vârsta minimă pentru utilizarea trotinetelor electrice este de 14 ani, iar casca este obligatorie până la 16 ani, însă polițiștii rutieri recomandă purtarea căștii indiferent de vârstă. Viteza maximă cu care se poate rula pe trotineta electrică este de 25 km/h. De asemenea, nu este permisă folosirea unei singure trotinete de către două persoane.