Close sidebar
Stiri

Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat| Trucuri prin care supermarketurile te fac să cumperi mai mult. Niciun produs nu este pus pe raft la voia întâmplării

Trucuri prin care supermarketurile te fac sa cumperi mai mult [Sursa foto: PixaBay, colaj Radio Impuls]

Tacticile de păcălire a magazinelor au existat dintotdeauna, pentru a te face să îți golești buzunarele. Cum te manipulează supermarketurile odată ce ai ajuns la raft?


In articol:

Dacă

mergi la shopping cu o listă strictă de cumpărături, sperând că scapi repede, personalul din supermarket-uri are tehnici dovedite şi puternice de marketing care să te încurajeze să petreci mai mult timp decât ai avut intenţia la început. Totul este proiectat strategic, pentru a obţine mai mulţi bani de la tine. Au gândit totul, de la mirosuri “dumnezeieşti”, provenind din brutăria proprie, la oferte ” incredibile”, de la produsele plasate la capetele de interval (capătul rafturilor) la mostre gratuite sau, pur şi simplu, promovează agresiv produse noi şi incitante.
Un client care este într-o dispoziție bună are mai multe șanse să fie atras de oferte promițătoare și măsuri de publicitate în supermarket decât un client care este într-o dispoziție proastă. Din acest motiv, se dorește ca experiența de cumpărături să fie cât mai plăcută pentru client imediat ce intră în magazin. De aceea multe magazine mizează pe un design foarte specific în zona de intrare.

Aceste trucuri de supermarket te vor ispiti să cumperi mai mult fără să îţi dai seama

Dimensiunea cărucioarelor

Nu luați, din obișnuință, cel mai mare cărucior. Un coș mai mare stârnește și nevoia de a cumpăra mai mult, pentru a-l umple.
Soluția este evidentă, luați un coș cât mai mic. Sau poate folosiți o sacoșă cu care ați venit de acasă. Dacă folosiți același tip de sacoșă tot timpul, este foarte probabil să cumpărați aceleași produse.

 Trucuri prin care supermarketurile te fac sa cumperi mai mult

Schimbarea frecventă a afișajelor

Deși ar putea exista mai multe motive pentru ca un supermarket să schimbe afișajele și aspectul, scopul final este același; să te plimbi cât mai des în căutarea unui produs.

Produsele de la nivelul ochilor

Una dintre cele mai des folosite metode de a ne face să cumpărăm produse la un anumit preț este poziționare lor pe raft la nivelul ochilor. De ce? Pentru că suntem obișnuiți să luăm ceea ce avem în fața ochilor, dar și pentru că unor cumpărători, poate vârstnici, le este greu să se aplece, pentru a urmări prețurile de pe rafturile inferioare, unde sunt oferte mai tentante.

Citește și: Muncitor marocan cu adidașii rupți, înșelat de vânzătorul unui magazin din Cluj-Napoca: ”No, are bani ăsta”. O femeie a sărit în apărarea omului, iar apoi a făcut publică povestea

Haosul organizat în magazin

Supermarketurile doresc să vă plimbați prin tot magazinul, fiindcă astfel este aproape sigur că veți mai agăța alte câteva produse pe care nu aveați de gând să le luați când ați intrat pe ușă. De aceea, produsele esențiale sunt împrăștiate prin tot magazinul, nu toate la un loc. De asemenea, ambianţa din magazin contează foarte mult. O muzică în surdină, cu un ritm lent, are darul de a încetini ritmul clienţilor și să-i facă să petreacă mai mult timp în magazin. Cu cât stai mai mult, cu atât cresc şi şansele de a cumpăra mai mult.

Plantele, fructele și legumele sunt aproape mereu plasate la intrare

Teoretic, plasarea florilor, fructelor și legumelor la intrare creează un ambient colorat care îți va da o stare de bine. Cu cât te simți mai bine, cu atât cresc șansele să cumperi ceva. Tocmai de aceea, vei vedea roșiile, merele și orhideele undeva pe la intrarea în magazin.

 Trucuri prin care supermarketurile te fac sa cumperi mai mult

Carnea, laptele și produsele lactate sunt departe de intrare

În cele mai multe supermarketuri, vei fi nevoit să străbați o porțiune bună de magazin pentru a ajunge la carne, lapte și produse derivate din acestea. În acest fel, cumpărătorii vor trece pe lângă rafturi tentante,  din care vor avea ce să aleagă, înainte să ajungă la ceea ce le trebuie cu adevărat. 

Citește și: VIDEO: Un tânăr s-a băgat în frigider în supermarket ca să se răcorească! Gestul său a ajuns viral pe rețelele sociale

Jucării și dulciuri în zona caselor

Nu există supermarket care să nu aibă la casele de marcat o multitudine de dulciuri. Aici am putea vorbi chiar de o metodă pentru copii, al căror discernământ este mai mic decât al adulților, precum și de factori precum stresul si graba părinților, prin plasarea jucăriilor și dulciurilor chiar la ieșire. În această situație nu prea mai avem timp să negociem cu cel mic cumpărarea produsului respectiv, mai ales dacă suntem și în criză de timp.