Close sidebar
Stiri mondene

DJ-ul Afrojack s-a căsătorit cu modelul Elettra Lamborghini

Dragostea a plutit în aer între Dj-ul de 33 de ani și starul italian de 26 de ani, la Villa Balbiano de la Lacul Como.


In articol:

A fost nuntă mare în industria muzicii. DJ-ul german Afrojack, pe numele lui real Nick van de Wall s-a căsătorit week-end-ul trecut cu starul de origine italiană Elettra Lamborghini, informează The Sun.

Ceremonia a avut loc în Italia, la lacul Como.

Elettra a arătat cu adevărat spectaculos și a atras toate privirile fiind îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă din dantelă, lungă până în pământ.

Vedeta a strălucit la cel mai important eveniment din viața sa datorită buclelor lejere care i-au încadrat fața și datorită machiajului natural. 

Cuplul de îndrăgostiți a fost încunjurat în cea mai importantă zi din viața lor de familie și prietenii apropiați, printre care și David Guetta care a împărtășit cu fanii de pe Instagram principalele momente de la nuntă, inclusiv focul de artificii. 

Elettra Lamborghini, emoționată peste măsură la nunta sa

Povestea de dragoste dintre Afrojack și Elettra Lamborghini a început în urmă cu doi ani și înainte de frumoasa nuntă din Italia, cei doi au fost logodiți timp de zece luni.

Elettra Lambourghini a fost alături de fanii ei din mediul online în cea mai importantă zi din viața sa și postat câteva fotografii de la eveniment alături de un mesaj emoționant.

„Vreau să dedic această postare și următoarele story-uri (deși nu sunt eu genul care să facă aceste lucruri) ca să mulțumesc tuturor celor prezenți și tuturor oamenilor care au făcut parte din cea mai bună zi din viața noastră... Totul a fost perfect, să vezi zâmbetele și lacrimile familiei și prietenior, a fost un lucru de neprețuit. Familia și prietenii noștri au spus că atmosfera era plină de iubire adevărată, încât totul a ost magic, însă fără compania lor nu ar fi fost la fel. Mulțumim”, a fost mesajul de pe Instagram al starului italian.