Doinița Oancea și-a deschis sufletul și a dezvăluit că a suferit pe urma unor povești de dragoste. Cum au ajutat-o să evolueze aceste episoade neplăcte din viața ei?
Doinița Oancea nu are nevoie de prea multe descrieri, fiind una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe. Are sute de fani în toată țara, iar succesul ei a ajuns și peste hotare. Deși e o fire transparentă, vedeta a păstrat mereu o oarecare discreție în privința vieții sale personale. De-a lungul timpului a fost implicată în mai multe povești de dragoste, însă se pare că niciuna nu a fost așa cum ea visa. Actrița a dezvăluit că unele despărțiri au durut-o foarte tare.
„Foarte multă vreme am evitat să spun oamenilor dacă sunt sau nu singură. Am lăsat-o într-o coadă de pește. Am avut nevoie de o perioadă să stau cu mine și să nu mă încurce și alte lucruri. Nu am vrut să știe lumea dacă sunt sau nu cu cineva.
Doinița Oancea a explicat că și ea a avut o astfel de relație, care a durat 5 ani. Nu se certau, era totul roz, însă în același timp le lipsea ceva.
Fără a sta pe gânduri, a pus stop.„Eu am ieșit dintr-o relație de 5 ani (n.r.: se referă la relația pe care a început-o în 2015, după despărțirea de Ionuț Ghenu). Nu avea hibe relația, nu ne băteam, nu ne înjuram.
Ce așteptări are Doinița Oancea de la o relație?
Îndrăgita actriță a dezvăluit că nu există bărbatul perfect pentru ea, dar că este important să știe să-și demonstreze dragostea. Doinița Oancea se caracterizează ca fiind o femeie romantică, dar nu exagerat de siropoasă și este de părere că iubirea constă în gesturi mici.
Citește și: Doinița Oancea, primele declarații despre scandalul cu regizoarea celebră: „Nu are legătură cu realitatea”
„Fiecare are propriul limbaj al iubirii, la mine sunt toate. Adică, pe mine trebuie să mă și pupi, să mă și iei în brațe, să-mi și spui, să verbalizezi, să fie și cu gesturi. Să fie și cu cadouri, dar nu contează ce cadouri, poate să fie un șervețel făcut floricică. Înseamnă că te-ai gândit la mine.”, a declarat actrița, în urmă cu ceva timp.
Vezi această postare pe Instagram