Doliu imens în politica din România! Simona Maya Teodoroiu a murit: "Un exemplu de profesionalism şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din jur"
Simona Maya Teodoroiu
[Sursa foto: Facebook, colaj Radio Impuls]
Deputatul PSD Simona Maya Teodoroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale, fost agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a încetat din viață, la vârsta de 55 de ani.
Anunţul trist a fost făcut de colegii săi din PSD. Potrivit informaţiilor, aceasta suferea de o boală incurabilă.Trecerea în neființă a fostei judecătoare lasă un gol în viața publică și juridică a României, dar amintirea sa va rămâne vie prin contribuțiile sale profesionale și prin impactul avut asupra celor din jur.
”Cu profund regret am aflat de trecerea în nefiinţă a colegei noastre, Simona-Maya Teodoroiu (deputat PSD Prahova). Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască şi să lucreze alături de ea.
Familiei îndurerate, vă transmit sincere condoleanţe şi vă doresc putere în aceaste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul şi vă împărtăşim durerea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul postat, marţi seară, de preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu.
Senatorul Laura Moagher:" Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită"
Senatorul Laura Moagher a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale: ”Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită- Simona-Maya Teodoroiu-, care a fost nu doar un exemplu de profesionalism, dar şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din jur.
Trecerea sa în nefiinţă lasă un gol imens în sufletele noastre, dar amintirea ei va rămâne vie prin tot ce a realizat şi prin bunătatea de care a dat dovadă ”, a scris şi senatorul de Prahova Laura Moagher.
Cine a fost Simona-Maya Teodoroiu? Funcții la Ministerul Justiției și la Parlamentul României
Simona-Maya Teodoroiu s-a născut în 9 iulie 1969. Era de profesie jurist. Ea a fost judecător al Curţii Constituţionale, între februarie 2015 şi iunie 2019 şi agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în perioada septembrie 2019- ianuarie 2020. De asemenea, Simona-Maya Teodoroiu a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, contribuind la implementarea politicilor juridice și reformelor în acest domeniu crucial pentru statul de drept. Fosta judecătoare a Curţii Constituţionale ocupa locul 5 pe lista candidaților PSD Prahova pentru Camera Deputaților.