Dorian Popa este cunoscut pentru atenția pe care o acordă imaginii sale, este un împătimit al sălilor de fitness, dar și un abonat al clinicilor și saloanelor estetice. Nu este zi în care artistul să nu posteze vreun video cu mușchii pe care îi încordează la sală sau în baie.
Vedeta afirmă că deja a stabilit toate detaliile pentru operație. Astfel, în luna ianuarie a anului viitor, el va ajunge la medici pentru a face un nou implant de păr, la nivelul scalpului. De altfel, celebrul vlogger vrea să intervină și la nivelul obrazului. Conform spuselor sale, artistul nu este foarte mulțumit de firele prezente pe această parte a feței și vrea să le înmulțească.
„Am stabilit primul implant de scalp, eu până acum nu am avut pe cam implantate fire de păr, ci doar pe frunte, și pe barbă. O să mai umplu și pe obraz, că acesta nu mă satisface pe mine foarte mult”, a zis Dorian Popa.
De-a lungul timpului, Dorian Popa a fost des criticat pentru forma nasului său, iar mulți hateri au ținut să-i transmită că ar trebui să-și facă o rinoplastie. Se pare că arisul nu va recurge niciodată la acest gest, pentru că este mulțumit de felul în care arată. În 2021, cântărețul a suferit o intervenție la nas, deviație de sept, dar a rugat medical să nu-i fie modificată forma nasului.
„Sunt în proces de revenire. (…) Mai avem câteva ore de trezire, să fie sub monitorizare situația, după care decolăm spre Domnești să mai inhalăm niște praf. Uitați-vă ce a ieșit din nasul meu, deci încă o dată, nu am avut nicio rinoplastie, nu îi schimbăm forma, că mie îmi place așa mare”, a spus Dorian Popa pe Instagram.
Dorian Popa are două implanturi de păr și de barbă. Prima dată a apelat la medic în 2016, apoi în 2020. Părul din zona frontală i-a căzut și a mai fost nevoie de încă un implant in zona respectivă pe care l-a făcut la 4 ani distanță. Prima dată i s-au implantat 4.000 de fire de păr și a durat 7 ore, a doua intervenție a durat patru ore. În 2017, Dorian Popa și-a pus fațete pe toți dinții. Tot anul trecut, la final de septembrie, el și-a făcut și o rinoplastie, o operație estetică la nas.