Roxen spune că pentru ea visele chiar au devenit realitate. Artista va reprezenta România la Eurovisionul de anul acesta și spune că acesta este cel mai mare vis al ei încă din copilărie. Invitată în cadrul unei emisiuni tv, Roxen a spus că se simte mândră să reprezinte România la Eurovision, iar fanii au fost încântați de piesa aleasă de juriu pentru a o interpreta.
„E foarte important (concursul Eurovision), pentru că m-am visat acolo de când eram mică. Cum am mai zis, mama era un fan foarte mare, iar asta m-a făcut să fiu în fiecare an în fața televizorului, la Eurovision. Mă gândeam cum ar fi să fiu acolo, iar acum o să fiu acolo”, a declarat Roxen.
Am stabilit deja că piesa „Amnesia” a fost primită foarte bine de către public, astfel că Rpxen nu simte niciun fel de presiune din partea publicului, ba din contră, declară că primește foarte multă energie pozitivă din partea fanilor.
„Pentru public fac asta, mă încarcă și mă ajută mult. (...) Reacțiile sunt foarte pozitive. După ce am lansat piesa și clipul ("Amnesia"), oamenii au reacționat atât de frumos.
Momentan nu se știe cum anume se va organiza Eurovisionul, dar organizatorii sunt optimiști și speră că ar putea fi susținut live. Însă Roxen și restul participanților au înregistrat deja un „ live-on-tape" pentru eventualitatea în care show-ul de la Rotterdam nu s-ar putea ține în condițiile normale.