- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români și se celebrează în fiecare an pe data de 24 februarie, la scurt timp după Valentine’s Day. Această zi ocupă un loc special în inimile românilor, fiind încărcată de o mulțime de tradiții și obiceiuri, dar și un bun prilej pentru a le fi alături oamenilor dragi din viața noastră. De asemenea, ziua de 24 februarie este considerată și prima zi de primăvară, ceea ce reprezintă un motiv în plus de bucurie pentru cei care abia așteaptă să adune primii ghiocei. Iată tradițiile și obiceiurile de care trebuie să țină cont românii de Dragobete.
Citește și: Cinci destinații magice din România pentru Ziua Îndrăgostiților 2024
Pe ce dată pică Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii?
Dragobetele este cunoscut drept zeul tinereții, al iubirii și al veseliei în mitologia românească. Acesta era fiul Babei Dochia, dar și un tânăr chipeș care mergea prin sate și învăța tinerii tainele dragostei. Potrivit vechilor legende, ziua de 24 februarie marchează începutul anului agricol, iar la această dată Dragobete oficia nunta tuturor animalelor.
Denumirea de Dragobete provine din cuvintele slave „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi, astfel că semnificația acestui cuvânt este „a fi drag”. Dragobetele este cunoscut drept protector al iubirii și al primăverii. Se spune că datorită generozității și a inimii sale mari, Fecioara Maria l-a ales să fie Gardianul iubirii.
Tradiții și obiceiuri de Dragobete
Dragobetele este considerat un duh poznaș și capricios, căruia trebuie să îi câștigi bunăvoința, astfel că pe data de 24 februarie, românii trebuie să aibă grijă să respecte o serie de tradiții și obiceiuri. Tinerele obișnuiesc să se îmbrace frumos, iar apoi merg și culeg primele flori ale primăverii, pe care ulterior le agață la icoane. Se spune că acest obicei vor înlătura gândurile negative și invidia îndreptate către acestea și le va păstra tinere și frumoase.
Potrivit tradiției, de Dragobete este bine să sărutăm sau să îmbrățișăm o persoană de sex opus, deoarece acest gest ne va aduce noroc în dragoste tot anul. Cei care vor petrece această zi alături de persoana iubită se spune că vor avea o relație de durată, în timp ce cei care sunt îndrăgostiți și se gândesc la persoana respectivă, o vor atrage în viața lor. În unele zone ale țării, fetele obișnuiesc să își pună busuioc sfințit sub pernă pentru a-și visa ursitul, așa cum se întâmplă în seara de Bobotează.
De Dragobete nu este bine să cârpești, să speli sau să coși, în schimb este bine să faci curățenie în casă, deoarece se crede că acest lucru va aduce spor, sănătate și belșug pentru toți cei ce locuiesc în casă. Ca să îți meargă bine tot anul, trebuie să te ferești de certuri de Dragobete, mai ales în relația cu persoana iubită. De asemenea, lacrimile vărsate în această zi aduc amărăciune pe tot parcursul anului, astfel că trebuie să ne ferim de acestea, precum și de alte supărări.
Când este vremea bună, tinerii obișnuiesc să adune flori și să petreacă timp în natură, însă atunci când plouă, aceștia se strâng într-o casă, petrec și joacă diferite jocuri. În unele zone ale țării, tinerele adună zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept „zăpada zânelor”, iar apa rezultată prin topirea acesteia se spune că are proprietăți magice. În popor se spune că de Dragobete se bea ceai din crenguțe de vișin și se mânăncă turte cu șulfă sau trăsniţei, dacă vrei să ai noroc în dragoste tot anul.