Dragoş Dolănescu şi-a clădit o carieră de invidiat peste hotare, care n-are nicio legătură cu muzica populară, în care tatăl şi fratele său şi-au făcut un renume. Dragoș Dolănescu a revenit în România, motiv pentru care și-a dorit să îi arate fiului său mai multe locuri importante din București.
"Am fost în România în urmă cu o lună, în weekend-ul acela în care a fost foarte frig și era zăpadă.
"De aceea am bătut acest drum până în România, de această dată. A fost un drum sufletesc. Darius a vrut întotdeauna să-și cunoască originile și mă întreba din ce zonă ne tragem, cum se trăiește în România… Și atunci, am venit amândoi în februarie. Pe el l-am mai adus în România când era mic, la botez. Darius a fost foarte emoționat. Când a aterizat avionul la București, el a început să plângă de emoții. M-a impresionat foarte tare.", a declarat Dragoș Dolănescu, pentru sursa menționată anterior.
După ce Ion Dolănescu a murit, cei doi copii ai săi nu s-au înețeles în privința împărțirii averii de un milion de euro și au mers până în instanță, unde s-au luptat timp de 8 ani. După mai multe termene, Ionuț a primit casa din strada Caimatei și drepturile de autor, iar Dragoș s-a ales cu vila din Sinia și niște terenuri. Dar, acesta din urmă nu este mulțumit că nu are și el drepturi de autor, având în vedere că au fost evaluate la 75.000 de euro și ar fi vrut să împartă acești bani în mod egal.
Cu ceva timp în urmă, Dragoș Dolănescu a vorbit despre ultima dorință a tatălui său: „A fost să moară pe scenă. Era spectacolul lui Botgros de la Sala Palatului. Tata voia să cânte acolo, deși leșinase și a ajuns la spital, în timp ce imprima cântece noi. A fost o ceartă mare la spital, voia să se externeze, ca să cânte la acel concert.Și a zic că marii artiști mor pe scenă”, a povestit acesta pentru o publicație. În acel moment și Dragoș și Ionuț au făcut tot ce au putut pentru a-l convinge să nu meargă la concert, ba chiar a venit și maestrul Botgros să-l roage același lucru. Din nefericire, s-a stins după doar trei săptămâni…"