Drake este unul sintre cei mai apreciați artiști din întreaga lume și a surprins pe toată lumea cu gestul neașteptat pe care l-a făcut într-un club din Miami.
Drake s-a distrat de minune într-un club din Miami, Booby Trap Strip Club, iar dansatoarele care au fost acolo au primit chiar și un cadou din partea cântărețului. Rapperul nu a considerat suficient doar să le plătească pe cele care au făcut atmosferă, așa că le-a oferit fiecăreia câte o pungă de la Chanel.
Citește și: Cine sunt vedetele cu cele mai multe premii Billboard. Vezi lista câștigătorilor de anul acesta
Gestul lui Drake i-a făcut imediat pe fani să se gândească la una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, ”Child`s Play”. Este vorba despre versul ”I give Chanel out like a hug, I know”. Rapperul a demonstrat cât de serios este acest vers și a decis să surprindă dansatoarele într-un mod inedit.
Deși Gala Premiilor Grammy este unul dintre cele mai așteptate evenimente de către toate vedetele din industria muzicală și nu numai, Drake și The Weeknd au decis să nu participe anul acesta. Chiar dacă cei doi sunt printre cele mai așteptate vedete din cadrul evenimentului, ei nu se vor prezenta. Chiar dacă fanii speră că artiștii își vor schimba decizia, acest lucru nu se va întâmpla. Se pare că au existat anumite neînlegeri între cântăreți și organizatorii Galei, iar în semn de război, Drake și The Weekend nu își vor face apariția.
Citește și: Ce este muzica trap și cine sunt cei mai cunoscuți trapperi din România
The Weeknd este la al doilea an în care nu va participa la Gala Premiilor Grammy după ce albumul cântărețului nu a primit nicio nominalizare anul trecut, deși a rupt toate topurile. În același timp, Drake a fost foarte dezamăgit când în anul 2017, piesa lui ”Hotline Bling” a câștigat doar două trofee.