La câteva luni după ce sora sa, Kim a divorţat de Kanye West, Kourtney Kardashian are planuri de nuntă. Vedeta americană a fost cerută de soţie luna trecută de Travis Barker, toboşarul formaţiei Blink-182. Se pare că cei doi deja plănuiesc nunta, care va fi grandioasă, susţin persoanele din anturajul lor.
Povestea de dragoste dintre Kourtney Kardashian şi Travis Barker a pornit la începutul acestui an şi s-a dezvoltat mai repede decât credeau mulţi. Luna trecută, toboşarul formaţiei Blink-182 a organizat o cerere în căsătorie extrem de spectaculoasă, care a avut loc în fața hotelului Montecito, din California. Travis Barker a cerut-o de soţie pe Kourtney Kardashian în mijlocul unei grădini de trandafiri, în formă de inimă, înconjurată de lumânări.
Acum, cei doi îndrăgostiţi fac planuri de nuntă, au confirmat surse din anturajul lor. Se pare că îşi doresc o petrecere uriaşă, care cel mai probabil va fi transmisă și în mediul online. Cel mai probabil, nunta va avea loc anul viitor.
Însă planurile celor doi îndrăgostiți merg şi mai departe, cei doi dorindu-şi cu ardoare un copil împreună.
Kourtney Kardashian nu a mai fost niciodată căsătorită, dar are trei copii din relaţia cu fostul său iubit, Scott Disick: Mason, 11 ani, Penelope, 9 ani și Reign, 6 ani. În schimb, Travis a mai fost de două ori căsătorit, cu Melissa Kennedy, din 2001 până în 2002 și Shanna Moakler, din 2004 până în 2008. Cu cea din urmă, care a câştigat Miss America 1995, muzicianul are doi copii, pe Landon Asher, născut în 2003 şi pe Alabama Luella, născută în 2005.