Mihai Constantinescu a murit la 73 de ani după ce a stat 5 luni în comă, la spitalul Floreasca din Capitală. Medicii l-au resuscitat pe regretatul artist timp de 50 de minute, dar organismul acestuia nu a mai răspuns și i-a fost declarat decesul.
„ E foarte greu. Traseul meu a fost acesta. Nu pot să vorbesc despre ce am trăit. Consider că el a fost un alt înger de lumină, pentru că noi, în viață, avem cariera în coexistență cu alții. Poți să fii talentat, la tine în baie nu valorezi nimic. Și atunci e clar că este o echipă care te ajută, împreună construiți, așa a fost el pentru mine.
Sanda Ladoși[Sursa foto: Facebook]
Citește și: "Este un om care face compromisuri lângă mine". Cine este Ștefan Tache, soțul Sandei Ladoși
La un moment dat, cântăreața a mărturisit că mereu a fost de părere că a fost mâna destinului în ceea ce o privește, lucru după care s-a ghidat toată viața: „Eu întotdeauna am mers pe ideea că indiferent ce se întâmplă în viața noastră, dacă-ți e
Cântărețul și compozitorul de muzică ușoară avea probleme medicale serioase. Cu peste un deceniu în urmă fusese operat pentru a-i fi înlocuite valvele naturale ale inimii sale, cu unele speciale, realizate în mod artificial. Mihai Constantinescu a fost pe atunci internat pe Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară, din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Specialiștii care l-au tratat pe acesta susțineau că el suferea de mai multe afecțiuni cardiace, precum stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2 și hipertensiune pulmonară medie.
”Când te gândești că în viața ta trebuie să fie lumină, gasești forță și putere! Eu atât mi-am spus, prima săptămână vreau s-o uit din viața mea, sigur ca suferi puțin! Acum mă simt extraordinar și nu îmi vine să cred că eu am trecut din nou printr-o chestie de genul ăsta!”, mărturisea artistul la emisiunea lui Teo Trandafir.
Mihai Constantinescu[Sursa foto: Captură YouTube]
Citește și: "În casa mea nu există pastile". Secretul folosit de Sanda Ladoși pentru a combate bolile