Edip Tepeli, actorul care îl interpretează pe Kavruk Ömer, alias Pârlitul, în serialul “Fiica ambasadorului”, difuzat de Kanal D, este unul dintre actorii remarcabili ai producției.
Fericirea de a fi părinte a făcut-o publică atât prin postările de pe rețelele de socializare, cât și prin aparițiile în diverse publicații din Turcia și nu numai.
Edip Tepeli și-a unit destinul cu actrița Ayşecan Tătari, la New York, în urmă cu patru ani, și este un soț și tată fericit. În urmă cu un an, cei doi au devenit părinții unei fetițe, Müjgan, iar de atunci fericirea nu mai are limite pentru ei.
„Cred că primul sentiment pe care l-am simțit în legătură cu paternitatea a fost îngrijorarea. Müjgan dormea la spital în brațele mele, când am adormit și eu... poate două sau trei minute. Îmi amintesc că atunci când m-am trezit, m-am speriat; am avut senzația că am scăpat-o din brațe.
În serialul “Fiica ambasadorului”, Edip Tepeli, intră în pielea personajului Kavruk Ömer, < Pârlitul> personaj notabil din îndrăgita producție.
Edip Tepeli s-a născut pe 18 aprilie 1989 la Izmir. A absolvit Departamentul de Teatru al Conservatorului de Stat al Universității din Istanbul. Edip Tepeli a avut prima experiență actoricească la vârstă de 25 de ani, în serialul TV Kurt Seyit ve Şura în 2014. A jucat numeroase filme și seriale de televiziune, iar recunoașterea totală a talentului său a venit odată cu rolul Kavruk Ömer, <Pârlitul> din serialul fenomen “Fiica ambasadorului”, producție care poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.