Un tragic accident de circulație a avut loc duminică după-amiază pe drumul ce leagă Iași de Vaslui și s-a solddat cu decesul a trei persoane și rănirea gravă a unei tinere șoferițe.
Din primele informații, se pare că cele două motociclete se deplasau dinspre Iași spre Vaslui, când unul dintre motocicliști a încercat să depășească celălalt vehicul și a intrat în coliziune frontală cu un automobil ce venea din sens opus. Impactul a fost atât de violent încât mașina, condusă de o tânără de 20 de ani, a luat foc imediat după ce șoferița a pierdut controlul volanului și a derapat pe contrasens.
Ionela, tânăra decedată, era voluntar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și visa să salveze vieți, peste câteva zile urma să-și unească destinul alături de iubitul ei George. Din păcate, cei doi nu au mai apucat să spună marele ”Da” în fața altarului și s-au stins din viața în urma cumplitului accident. Șoferița autoturismului a fost transportată de urgență la spital, prezentând multiple traumatisme. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili responsabilitățile în acest caz deosebit de grav, care a lăsat în urmă durere și întrebări în comunitate.
Citește și: De ce s-a prăbușit, de fapt, elicopterul în care se afla președintele Iranului