Cornel Coman a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România în perioada anilor ’70. Era elegant și carismatic, iar tăcerea lui făcea mai mult decât o mie de cuvinte. Câteva generații de români l-au admirat și îndrăgit încă de la primele roluri.
"A murit atins de o boală agresivă, care l-a devorat galopant.(...) Ne-a interpretat pe scenă dilemele, şi mai ales certitudinile. El inspira încredere în viaţă, încredere în faptul că oamenii se vor iubi într-o zi şi vor fi cândva fericiţi. A fost un om al speranţei şi al visului cu picioarele pe pământ şi cu ochii deschişi. Ne-a interpretat pe scenă pe noi înşine, ca să ne vedem mai atent pe noi înşine! A fost unul dintre oamenii frumoşi, care au ştiut să redea prin arta lor adevărata valoare a existenţei.
Drumul până la celebritate a fost foarte greu. Puțini știu că elevul Cornel Coman era în pericol să fie exmatriculat din școală pentru că nu avea ”origini sănătoase”. Cornel Coman s-a născut pe 14 iunie 1936, în localitatea Vizantea-Livezi. Actorul provenea dintr-o familie modestă, iar părintii lui erau oameni bogați în comună și aveau o cârciumă cu vin și bere. Pentru că părintii săi erau înstăriți, regretatul actor a reușit să urmeze o școală, dar odată cu venirea comuniștilor, părintii săi au fost persecutați pe motiv că erau chiaburi.
După ce le-a fost confiscat magazinul, Cornel Coman a fost înfiat de bunic, iar la 27 de ani reușește să termine Facultatea de Teatru. Ulterior, a urcat pe scenă pentru prima oară la ”Teatrul de Stat” din Brașov, iar după o perioadă s-a mutat la Teatrul Bulandra din București. În anul 1966, Cornel Coman a debutat și în lumea televiziunii. Primul său film a fost ”Un film cu o fată fermecătoare”, în regia lui Lucian Bratu. În acesta a jucat alături de Margareta Pâslaru, Marin Moraru sau Ștefan Iordache.
A realizat roluri memorabile în filme celebre în epocă: ”Pădurea pierdută”, ”Drum în penumbră”, ”Trecătoarele iubiri”, ”Prin cenuşa imperiului”, alături de cei mai mari actori ai scenei româneşti. A fost căsătorit cu avocata Letiţia Maria Coman (Nicolescu) şi a avut un fiu. Un cancer nemilos l-a răpus la vârsta de doar 44 de ani, în anul 1980.